Președintele CNAS: Ancheta de la Institutul Oncologic, cel mai bun lucru care putea fi făcut

Ancheta desfășurată de către Corpul de Control al ministrului Sănătății la Institutul Oncologic din Capitală este cel mai bun lucru care putea fi făcut în acest moment, a declarat, vineri, pentru Agerpres, președintele CNAS, Cristian Bușoi.

Bușoi susține că problema de la Institutul Oncologic este una care ţine strict „de organizarea internă”, iar ancheta este derulată pentru a vedea care sunt cauzele şi de ce au existat probleme la institut.

„În acest caz, soluţia cea mai potrivită este cea decisă de MS pentru că este o problemă strict de organizare internă de a face o anchetă foarte rapidă şi de a vedea care sunt cauzele şi de ce a existat această proastă gestionare din cauza căreia s-a ajuns la această situaţie. Ancheta este făcută de Direcţia de Control a MS şi este lucrul cel mai bun care putea fi făcut în acest moment. Ancheta este în desfăşurare”, a susţinut Buşoi.

Vineri, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a decis trimiterea unei echipe de control la IOB, după ce unitatea a rămas fără antibiotice, leucoplast şi comprese.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.