Preşedintele CNAS: Medicii de familie, singurii care contestă contractul-cadru şi fac presiuni

Medicii de familie sunt singurii care contestă contractul-cadru şi fac presiuni deşi bugetul la spital a scăzut cu zece la sută, iar la ei este acelaşi, a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă.

„Ei contestă nu normele contractului-cadru, ci contractul însuşi. Ei nu ar trebui să se plângă de informatizare, pentru că de fapt trebuie să dea 100 de euro pentru cititor, în condiţiile în care acesta este folosit mai mulţi ani, şi opt euro pe lună pentru o legătură la internet”, a mai spus Duţă.

În legătură cu bugetul orientativ prevăzut în actele normative, acesta a fost introdus pentru identificarea celor care prescriu medicamente peste medie.

„Am introdus bugetul orientativ pentru identificarea raportărilor acelor medici care prescriu peste medie. Cei care prescriu mult sunt incompetenţi. Medicii de familie vor bani mai mulţi, dar nu vor reguli în sistem. Nu îi vom mai lăsa să facă ce vor”, a adăugat preşedintele CNAS.

El a spus că şantajul şi presiunile făcute de medicii de familie sunt incorecte, iar cei care nu vor semna contractele nu vor mai intra în sistemul de asigurări.

„Cei care nu vor să mai semneze nu mai intră în contract de asigurări cu casele. Există posibilitatea ca aceştia să fie înlocuiţi cu medici tineri sau cu specialişti”, a conchis Duţă.

Medicii de familie au decis, într-o conferinţă din 12 februarie, să nu semneze contractul-cadru cu CNAS, care i-ar duce la faliment şi să conteste în instanţă actele normative ce încalcă drepturile pacienţilor şi medicilor, reclamând că sunt puşi să editeze carduri şi să facă muncă forţată fără să li se asigure cele necesare.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.