Preşedintele Comisiei de anchetă privind activitatea CEC, Cosmin Nicula, a declarat, miercuri, că, aşa cum rezultă din documentele prezentate de bancă, în 2013 s-a acordat un singur credit de peste 700.000 de euro pentru persoanele fizice.
Întrebat, miercuri, câte credite s-au dat anul acesta persoanelor fizice, Nicula a răspuns, citat de Mediafax: „Pentru persoane fizice, anul acesta s-a dat un singur credit de peste 700.000 de euro. Nu am folosit nume, vorbim de un singur credit”.
Despre faptul că luni afirmase că sunt patru credite acordate persoanelor fizice care depăşesc un milion de euro, Cosmin Nicula a răspuns: „Întrebaţi-l pe domnul preşedinte Gheţea, cred că v-a răspuns la această întrebare. Eu am o situaţie foarte clară, sunt documnete clasificate, cu caracter secret. Nu vorbim de persoane, de CNP-uri, ci doar de număr. V-am spus foarte clar că anul acesta s-a dat un singur credit de peste un million de euro”.
La insistenţele presei, Nicula a mai adăugat: „Eu vorbesc despre persoane fizice care au luat peste un milion de euro şi din acest punct de vedere, cred că v-am lămurit”.
El a mai menţionat că afirmaţia privind cele cinci credite a reieşit din documentele prezentate, luni, în Comisie.
Fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a luat recent de la CEC Bank un credit de un milion de euro.