Preşedintele de mămăligă şi premierul de paie

Săptămînile trecute, România a avut parte de una dintre cele mai măgulitoare atitudini politice europene. La o reuniune a Parlamentului European, Jean-Claude Juncker a spus: „Dacă dorim o consolidare a frontierelor noastre externe, atunci trebuie să deschidem imediat spaţiul de liberă circulaţie Schengen către Bulgaria şi România. Trebuie de asemenea să primim Croaţia ca membru în Schengen, odată ce îndeplineşte criteriile“.

Aşa ceva n-am mai auzit decît în complezenţele rostite la diverse vizite ale unor străini sau pe la întîlniri cu reprezentanţii noştri la reuniuni internaţionale. Afirmaţia lui Juncker a venit ca un mare semn de susţinere. Pentru prima dată, în loc de înjurături şi băşcălii, ţara noastră era trecută între priorităţile blocului european.

Cum au reacţionat Klaus Iohannis şi premierul Mihai Tudose la această declaraţie, să-i zicem istorică? Probabil că, la ora transmiterii ei, amîndoi dormeau prelung. N-au tresărit, n-au salutat-o, n-au folosit momentul ca pe un prilej de a relua succesele obţinute de ţara noastră în chinuitorul marş de integrare europeană. Ca să nu mai zic de evocarea chinurilor la care am fost supuşi.

Şi cum cei doi au fost de mămăligă şi de paie şi n-au ştiut nici să salute şi nici să speculeze momentul, jocul european al intereselor s-a întors împotriva noastră. A sărit Austria. Cancelarul social-democrat Christian Kern şi liderul conservator şi, totodată, ministru de Externe Sebastian Kurz şi-au transmis repede dezacordul. Primul a considerat drept „necugetată“ abordarea lui Juncker, amintind că pentru adoptarea monedei euro trebuie respectate cu stricteţe criteriile de la Maastricht, în timp ce al doilea a subliniat de asemenea că „zona euro şi spaţiul Schengen sunt deschise tuturor celor care îndeplinesc criteriile“, iar dacă „aceste criterii nu sunt îndeplinite, nimic nu este posibil“.

Austria, prietena noastră de pe vremea lui Avram Iancu, cea care a luat aproape de pomană Petrom, o mare bancă şi resurse de gaz şi ţiţei, a sărit prima, semn că austriecilor le convine mai mult să-şi încaseze profitul, să producă energie şi gaz în România la un preţ de nimic şi să vîndă produsele la preţ european. Să nu mai vorbim despre celelalte afaceri austriece făcute în România, toate la preţ mic, ca un fel de mită politică pentru susţinerea aderării României la UE. Să zicem că prietenia de grătar şi şpriţ dintre consulul onorific al Austriei şi Klaus Iohannis l-a împiedicat pe adormitul nostru preşedinte. Dar poienile enorme croite de Schweighofer prin munţii României ar fi trebuit să-i zgîlţîie măcar pe Tudose şi pe Dragnea, că tot se cred patrioţi şi apărători ai valorilor româneşti. Nici ei n-au zis nimic. Cică sunt înalţi demnitari şi poate că nu se cade. Dar la o aşa grosolănie a austriecilor parcă merita ca măcar o fundaţie sau un ziar pesedist să anunţe că Guvernul României se consideră ofensat şi că în curînd va lua în discuţie naţionalizarea tuturor bunurilor OMV din România şi interzicerea activităţii combinatului austriac de la Sebeş.

În fond, la ce ne folosesc cele două mari investiţii austriece? Sunt doar un ajutor prietenesc care ne usucă. Au adus locuri de muncă plătite mai mult din milă. Sunt chiar forme ale dispreţului şi aroganţei pentru ţara în care operează. Iar Austria, cît este ea de străveche şi de imperială, nu este nici Anglia, nici SUA, nici Rusia şi nici Japonia, ca să aibă un asemenea comportament şi să nu primească un răspuns pe măsură.
Probabil că lui Klaus Iohannis i s-a şoptit să îşi ţină gura pentru că şi alte ţări sunt împotrivă. Premierul olandez n-a aşteptat prea mult să se trezească demnitarii români. Mark Rutte s-a grăbit şi el să-şi arate „recunoştinţa“ pentru marile investiţii olandeze de pe teritoriul ţării noastre: „Nu acum. Ne opunem. Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor şi corupţia“.

Bravo, Rutte! Buni investitori şi olandezii aceştia! Dacă ar putea, ar cumpăra jumătate din România cu discount, dar nu care cumva să recurgem la impozitul pe cifra de afaceri sau să adoptăm Ordonanţa 13, că ne-am ars! Scot expaţii în stradă şi, dacă nu suntem cuminţi, ne trag un şut de ne trezim în Africa!
Prietenia româno-olandeză poate fi pusă frumos în dicţionarul de proverbe româneşti, la ilustrarea celebrului „La plăcinte înainte, la război înapoi“. Ca şi cea austriacă!

Ca să nu mai zicem de reacţia germanilor, pe care i-am trădat de mai multe ori şi care, măcar din acest punct de vedere, ar avea argumente să ne taxeze şi să-l considere pe Klaus Iohannis doar un mare mîncător de cîrnaţi pe varză de pe la poalele Carpaţilor.

Nu ştiu dacă nu cumva aţi uitat de reacţia austro-germană şi olandeză la apelul lui Juncker. România a înghiţit în sec, iar craii noştri politici şi-au arătat coloana de mămăligă şi creierul de paie. Au plecat capul şi s-au pierdut prin alte treburi mărunte.

Nici tropăitul lui Viktor Orban nu i-a trezit din somnul acesta de blegomani. Pentru a nu ştiu cîta oară vine în România şi îşi face politica şi campania electorală. Dar mai comite şi aroganţe şi lansează tot soiul de iniţiative pe care Guvernul României ar trebui să le interzică.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*