Preşedintele demagog

În 2009, simţind că este în pericol să nu ajungă în turul II al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu a inventat referendumul cu reducerea numărului de parlamentari. Domnul Băsescu ştia că poporul îi vede pe senatori şi pe deputaţi ca pe nişte îmbuibaţi care nu fac nimic şi că, de aceea, va vota bucuros pentru reducerea numărului acestora. Şi, implicit, în favoarea celui care a făcut propunerea.

Văzându-se cu cel de-al doilea mandat de preşedinte în buzunar, Traian Băsescu nu a mai fost interesat de reducerea numărului de parlamentari, ci doar de reducerea salariilor, a pensiilor şi a locurilor de muncă. Însă se apropie alegerile, iar domnul Băsescu trebuie să ajute partidul datorită căruia a rămas în funcţie până în ziua de astăzi, în ciuda deselor excese de putere. Şeful statului a scos de la păstrare dosarul cu rezultatele referendumului din 2009 şi, în uralele prefăcuţilor de la PDL, a început să-l agite în direcţia Uniunii Social-Liberale, pe care o acuză că nu doreşte să pună în aplicare o hotărâre luată de poporul român. Un popor care trebuie să înţeleagă că o duce rău şi fiindcă banii sunt cheltuiţi de un număr prea mare de parlamentari.

Traian Băsescu a declarat că este dispus să renunţe la o parte din cel de-al doilea mandat de şef al statului în cazul în care Opoziţia ar fi de acord cu reducerea numărului de senatori şi deputaţi. Însă domnul Băsescu ar vrea să renunţe la şefia statului, aşa cum vor Ioan Oltean, Mircea Toader şi alţi parlamentari PDL ca numărul de senatori şi deputaţi să fie redus, iar ei să rămână pe drumuri.

Traian Băsescu a dat comandă la PDL să i se facă o lege prin care să poată fi demis doar cu votul a jumătate din numărul celor înscrişi în listele electorale. PDL s-a executat, iar domnul Băsescu a promulgat. Traian Băsescu a promulgat degrabă o lege care să-i asigure funcţia de şef al statului până în 2014, însă fără ca în prealabil să consulte populaţia. Fără să organizeze un referendum la care poporul care a votat în favoarea reducerii numărului de parlamentari să fie întrebat dacă nu cumva doreşte şi reducerea numărului de zile din mandatul preşedintelui demagog Traian Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 758 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.