Preşedintele Assicurazioni Generali, al treilea mare asigurător din Europa, Cesare Geronzi, a demisionat în urma unui conflict cu membrii conducerii grupului, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.
Geronzi, în vârstă de 76 de ani, a fost numit în funcţie în urmă cu mai puţin de un an.
El a fost criticat de Diego Della Valle, proprietarul companiei producătoare de încălţăminte Tod’s, membru în consiliul de administraţie al Generali, care a spus că stilul său de capitalism este depăşit.
Majoritatea membrilor consiliului de administraţie au votat o moţiune de neîncredere împotriva lui Geronzi, la o şedinţă extraordinară convocată pentru discutarea prerogativelor preşedintelui grupului, au spus sursele.Compania nu a confirmat demisia.
Geronzi a fost numit în aprilie anul trecut în funcţia de preşedinte fără atribuţii executive, dar a intrat în conflict cu alţi directori, în ultimele câteva luni, după comentarii legate de investiţii în bănci, care au contrazis mesajele conducerii către investitori.
Asigurătorul a raportat luna trecută un profit net sub aşteptări aferent anului trecut şi a anunţat că ţinteşte un profit operaţional mai mare pentru 2011.Geronzi are relaţii inclusiv în guvernul italian de centru-dreapta, dar o experienţă limitată în asigurări.
Fost preşedinte al băncii Capitalia, Geronzi are o experienţă de peste 40 de ani în sectorul bancar italian, inclusiv de 20 de ani la Banca Italiei.
Generali are o capitalizare de piaţă de 24 de miliarde de euro şi este una dintre puţinele companii multinaţionale din Italia.La nivel european, Generali concurează cu Allianz din Germania şi AXA din Franţa.