Președintele Nicușor Dan are noi consultări informale înainte de desemnarea noului premier – SURSE

Șeful statului, Nicușor Dan, poartă miercuri discuții informale decisive la Palatul Cotroceni pentru conturarea unei majorități parlamentare stabile. Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, a deschis seria întâlnirilor. În timp ce liberalii cer PSD să își asume o propunere de premier alături de AUR, în spațiul public câștigă teren varianta tehnocrată sau nominalizarea lui Eugen Tomac.

Stefan Lupu - Reporter special
Președintele Nicușor Dan are noi consultări informale înainte de desemnarea noului premier – SURSE

FOTO Presidency

Șeful statului, Nicușor Dan, poartă miercuri discuții informale decisive la Palatul Cotroceni pentru conturarea unei majorități parlamentare stabile. Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, a deschis seria întâlnirilor. În timp ce liberalii cer PSD să își asume o propunere de premier alături de AUR, în spațiul public câștigă teren varianta tehnocrată sau nominalizarea lui Eugen Tomac.

Negocierile pentru viitorul Executiv intră în linie dreaptă la cel mai înalt nivel, sub presiunea unui legislativ extrem de fragmentat. Astăzi, președintele Nicușor Dan a reluat seria consultărilor informale cu liderii formațiunilor politice care au alcătuit fosta coaliție de guvernare. Scopul acestor întâlniri de culise este testarea sprijinului parlamentar înainte de desemnarea oficială a premierului, cel din urmă având la dispoziție doar 10 zile pentru a obține votul de învestitură și aprobarea programului de guvernare în plen.

Preşedintele Nicuşor Dan are, miercuri, noi consultări informale cu liderii fostei coaliţii, înainte de nominalizarea premierului, premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, discutând deja cu şeful statului, au precizat surse politice pentru News.ro. Până în prezent, Nicuşor Dan a epuizat deja o primă rundă de consultări informale, precum și consultările oficiale obligatorii cu toate partidele parlamentare, în încercarea de a schița o formulă guvernamentală capabilă să treacă de votul camerelor reunite.

Șeful statului este așteptat să tranșeze situația în perioada imediat următoare prin anunțarea numelui mandatat să formeze Cabinetul. Primul sosit miercuri dimineață la discuțiile de la Palatul Cotroceni a fost președintele PNL, Ilie Bolojan, sursele politice indicând că la negocieri sunt așteptați succesiv și ceilalți lideri ai fostei alianțe.

PNL pasează responsabilitatea către PSD și blochează negocierile pe nume

Discuțiile se anunță complicate, în condițiile în care prima rundă de negocieri oficiale nu a adus progrese majore. Ilie Bolojan susținea săptămâna trecută că, după runda de consultări, nu se creionează nici o majoritate, nu se luase nici o decizie privind o nominalizare a vreunui premier.

Strategia liberalilor în acest moment este una de boicotare a pretențiilor social-democrate, lucru asumat de întreaga conducere a partidului, în ședința de după moțiunea de cenzură. PNL a cerut oficial PSD să îşi asume responsabilitatea demiterii Guvernului şi noua majoritate alături de AUR şi să vină cu o propunere de premier. Principalii șefi din PNL au ieșit și au declarat în mod consecvent faptul că nu există nici o posibilitate ca PNL să susțină sau să facă parte dintr-un guvern în parteneriat cu PSD.

În contrapondere, în spaţiul public a fost vehiculată intens varianta nominalizării ca premier a consilierului onorific al preşedintelui, Eugen Tomac, lider al PMP. Scenariul luat în calcul ar fi o formulă hibridă de guvernare tehnocrată, dar din care să facă parte și miniștri politici.

Kelemen Hunor cere un guvern condus de PSD, dar nu cu Sorin Grindeanu

O poziție pragmatică vine din partea Uniunii Democrate Maghiare din România. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că el, dacă ar fi preşedintele României, ar da PSD posibilitatea de a forma un guvern, pentru că, din punct de vedere constituţional, au cele mai multe mandate.

Liderul UDMR avertizează însă că noul executiv nu își permite luxul de a pica la votul din Parlament și consideră că propunerea din partea stângii nu trebuie să fie neapărat liderul PSD Sorin Grindeanu. Totodată, Kelemen Hunor s-a arătat extrem de sceptic față de formulele de compromis vehiculate cu un premier și guvern tehnocrat. „Va fi abandonat de toată lumea, toţi vor fi în opoziţie”, declara acum câteva zile Kelemen Hunor.

Următoarele ore vor fi cruciale pentru a vedea dacă președintele Nicușor Dan va opta pentru un premier politic din zona de stânga, cea care  a girat moțiunea de cenzură sau dacă va forța o nominalizare surpriză din rândul propriilor consilieri, mai scrie news.ro.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.