Președintele Uniunii Patronatului, după întâlnirea cu Iohannis

Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian, a declarat miercuri după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis că mediul de afaceri îl va sfătui să nu promulge anumite legi care aduc „atingeri grave” acestui mediu, precum Codul fiscal.

„Este o problemă tehnică. (…) Este dezamăgitor ce se întâmplă legat de mișcarea patronală și am dori să ajungem la maturitatea prin care toți să înțelegem că este nevoie de o coagulare a politicilor patronale din partea tuturor confederațiilor patronale din România. (…) Președintele este cel care poate să promulge o lege sau nu în funcție de informații sau ceea ce este sfătuit, or, sunt anumite legi pe care noi cu siguranță îl vom sfătui să nu le promulge, fiindcă vor avea atingeri grave asupra mediului de afaceri din România, cum ar fi și Codul fiscal”, a arătat Lucian, potrivit Agerpres.

El a subliniat că mediul de afaceri dorește stabilitate din punctul de vedere al fiscalității și ireversibilitate legislativă.

Potrivit lui Lucian, s-a propus ca întâlnirile cu șeful statului să se repete și să se creeze o comisie de dialog Președinție-patronate în care să se poată discuta ceea ce se întâmplă cu mișcarea patronală. Președintele Uniunii a menționat că președintele Iohannis va analiza posibilitatea realizării comisiei de dialog și că a acceptat să mai aibă întâlniri cu mediul de afaceri.

„Am propus d-lui președinte și Administrației Prezidențiale un punct zero al mișcării patronale din România, pentru că este nevoie de acest moment prin organizarea Forumului patronatelor din România, o manifestare de cea mai mare amploare de după revoluție, la care să fie invitate toate organizațiile patronale din România, fiindcă este nevoie de o evaluare corectă și concretă a ceea ce reprezintă mișcarea patronală în România. Noi considerăm că o mișcare patronală la nivel național ar trebui să însemne că în nimic important din economia românească să nu se ia o decizie fără să nu fim consultați, or, la această oră, acest lucru nu s-a întâmplat și tocmai de aceea este nevoie de această coagulare a mișcării patronale”, a susținut Ioan Lucian.

În opinia președintelui Uniunii, cea mai mare problemă cu care se confruntă organizațiile patronale este legată de faptul că nu sunt luate în considerare așa cum ar trebui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.