Președintele USR, ieșire în forță să apere bugetul României: Nu mai putem să facem cadouri electorale pe caiet

Bugetul României, fără cifre clare în discuțiile din coaliție Întrebat despre stadiul bugetului și momentul în care acesta ar putea fi adoptat, președintele USR a afirmat că nu poate oferi informații concrete. ”Nu pot, din păcate, să vă ofer aceste informații. Asta este ceva ce mă îngrijorează, a fost o ședință de coaliție luni, a […]

Președintele USR, ieșire în forță să apere bugetul României: Nu mai putem să facem cadouri electorale pe caiet

Bugetul României, fără cifre clare în discuțiile din coaliție Întrebat despre stadiul bugetului și momentul în care acesta ar putea fi adoptat, președintele USR a afirmat că nu poate oferi informații concrete. ”Nu pot, din păcate, să vă ofer aceste informații. Asta este ceva ce mă îngrijorează, a fost o ședință de coaliție luni, a […]

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri că în cadrul coaliției de guvernare din România trebuie stabilite clar prioritățile pentru realizarea bugetului și că nu mai pot fi făcute cadouri electorale fără acoperire financiară. El a subliniat că partenerii de coaliție trebuie să vină nu doar cu propuneri de cheltuieli, ci și cu soluții privind sursa banilor.

Bugetul României, fără cifre clare în discuțiile din coaliție

Întrebat despre stadiul bugetului și momentul în care acesta ar putea fi adoptat, președintele USR a afirmat că nu poate oferi informații concrete.

”Nu pot, din păcate, să vă ofer aceste informații. Asta este ceva ce mă îngrijorează, a fost o ședință de coaliție luni, a fost o întâlnire cu vicepremierii și cu premierul marți în care încă nu am avut cifrele pe masă. Înțeleg că și unele ministere le-au transmis foarte târziu și încă se încearcă să se împace toate cerințele”, a afirmat Dominic Fritz.

Potrivit acestuia, discuțiile din coaliție continuă, însă cifrele necesare pentru o decizie finală nu au fost încă prezentate.

USR cere priorități clare și respinge „cadourile electorale pe caiet”

Dominic Fritz a precizat că este necesară o decizie fermă privind prioritățile bugetare și a avertizat că nu mai pot fi asumate cheltuieli fără acoperire.

”Ce pot să vă spun este că pentru noi, ca USR, este extrem de important să nu continuăm pe calea păguboasă din trecut în care închidem diferențele politice și închidem dificultățile de a finanța anumite lucruri prin a crește deficitul prin datorii. Trebuie să ne decidem care sunt prioritățile și nu putem să facem cadouri electorale pe caiet și tocmai de aceea mă aștept și din partea partenerilor de coaliție să vină cu propuneri și fiecare leu pe care îl propun să ne și propună de unde să-l luăm. USR nu va crește deficitul”, a declarat președintele USR.

Liderul USR a subliniat că partidul pe care îl conduce nu susține majorarea deficitului bugetar prin împrumuturi și că fiecare cheltuială propusă trebuie însoțită de o sursă clară de finanțare.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. dupa cite cunoastem , conf Constitutiei inca valabila : ” in Romania este interzisa CENZURA de orice fel …”
    asadar , DE CE INCALCATI Constitutia ?

  2. Astia cu 8% reusesc să ducă România spre dezastrul economic si fac, în același mod distructiv politica externă. PSD, prin șantaj sau prostie, este sluga lor. Felicitări!

  3. Nu e momentul acum pentru o reformă drastică prin reducerea masivă a numărului de primării. Primarii sunt cei care împing un partid în alegerile parlamentare. Atâta timp cât extrema dreaptă e în ascensiune, nu trebuie să iei măsuri excesiv de radicale și mai ales să critici aiurea partidele tradiționale. Electoratul a arătat că vrea altceva, dar nu USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.