Comisia Europeană a solicitat României în mod oficial, prin două avize motivate, să își alinieze la normele UE legislația națională privind prețurile reglementate la energie și gaze pentru consumatorii finali.
Potrivit normelor europene privind piața internă a energiei, toate companiile trebuie să aibă posibilitatea de a furniza liber servicii pe întreg teritoriul UE și de a-și stabili singure prețuri care să reflecte stiuația reală de pe piețe. Stabilirea de prețuri reglementate distorsionează funcționarea pieței, deoarece definește prețuri care nu reflectă nevoile reale ale pieței și împiedică libera concurență și integrarea pieței, consideră CE.
Potrivit celor mai recente informații Eurostat consumatorii casnici din România plătesc în medie, pentru gaz, 7,74 euro pe gigajoule, față de 14,54 euro pe gigajoule la nivelul UE. La electricitate, prețul mediu plătit de consumatorii casnici din România este de 10,31 euro pe 100 KWh, față de 16,76 euro/100 KWh în UE.
În România, gazele naturale sunt mai ieftine decât în celelalte țări europene pentru că autoritățile nu permit Romgaz și Petrom, cele două companii producătoare, să vândă gazele la un preț mai mare de 155 de dolari pe mia de metri cubi. Dupa liberalizare, cele două companii vor putea teoretic să vândă la un preț de piață, care este mult mai mare. Pentru gazele de la ruși, românii plătesc 380 de dolari pe mia de metri cubi. Potrivit unor surse apropiate negocierilor, liberalizarea pieței gazelor ar putea duce la o creștere a prețului cu peste 50% în următorii 3-4 ani.
„României i se trimit două avize motivate, unul pentru energie electrică și unul pentru gaz. În ceea ce privește energia electrică, legea română a energiei electrice a instituit o piață reglementată a energiei electrice. Prețurile reglementate pentru consumatorii finali sunt aplicabile tuturor consumatorilor casnici și întreprinderilor mici și mijlocii care nu și-au exercitat încă dreptul de a schimba furnizorul. La gaz, prețurile reglementate pentru consumatorii finali sunt încă aplicabile tuturor consumatorilor”, se arată într-un comunicat trimis de CE.
Daca statele membre nu respectă în termen de două luni obligațiile care le revin conform legii, Executivul Uniunii Europene poate deferi cauzele Curții de Justitie, se spune în documentul CE.