Prețurile la alimente vor crește

Mărirea costurilor de producție și deprecierea leului în raport cu dolarul sunt două dintre motivele care vor determina creșteri de prețuri la produsele alimentare de bază. S-a scumpit energia, s-au scumpit gazele şi celelalte utilităţi. Sigur, acestea nu reprezintă mult în costurile de producţie, dar au o influenţă. S-a mai scumpit, însă, şi transportul, fiind majorate preţurile la carburanţi, odată cu creşterea accizelor. Toate acestea vor determina majorarea cu 6-8% a preţurilor alimentelor la raft, şi să ştiţi că 6% nu e deloc puţin”, a declarat președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu.

O altă cauză importantă a preconizatelor majorări de prețuri la mâncare sunt și importurile mari de alimente. 70% din cartea folosită ca materie primă este din import. La fel se întâmplă și cu 20% din lapte și 5% din produsele de panificație/patiserie, care vin congelate.

Întrucât în prezent mai există stocuri la alimente, iar consumul este redus,  măririle de prețuri  vor fi resimțite din luna martie.

Efectele creșterii costurilor la energie, gaze, carburanți vor afecta nu doar consumatorii, ci și producătorii din industria alimentară, care nu vor putea să atenueze șocul măririi prețurilor, ceea ce îi va pune în situații dificile care ar putea duce la reducerea activității, ori chiar la  închiderea afacerii. Pentru a evita scumpirile, firmele mici – cum sunt cele de patiserie sau carmangerie – ar trebui să se închidă efectiv, iar firmele mari, care lucrează pe schimburi, să renunţe la producţia de pe un schimb”, explica președintele FSIA.

La toate aceste creșteri de prețuri se mai adaugă și adaosul comercial pe care îl practică supermarketurile, acesta situându-se de obicei în jur de 25-30%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Nu-i nimic. Traiasca Socialismul multilateral dezvoltat promovat cu insistenta de rusofili si maciucile din PSD+ Alde Dracnea si colegii. Ce sa mai vorbesc de tovarasul Presedinte. Nu va suparati ca intreb, mai exista presedinte in Romanica? Imi dau seama ce greu e sa te numesti Firea sau Olguta. Propun sa se reinventeze binecunoscutul SALAM CU SOIA. Poate asa tinara generatie va gusta din el. I love it!

    • PRITENE, IARASI ESTI BEAT(CROCOBAURUL ASTA ROMAN E SUB INFLUENTA DE FIECE DATA CE SCRIE, SI MAI E SI SORA ACESTUIA, COANA LILI)? PRIVITOR LA ARTICOL, POT DOAR A REPETA CUVINTELE TOVARASULUI GHITA INTR-UN MOMENT DE „EXTESY”…NOI SUNTEM ROMANI, NOI SUNTEM ROMANI, NOI SUNTEM AICI PE VECI STAPANI; DIN PACATE EU SUNT DEACCORD TOTAL CU NEA ILIE SERBANESCU..SUNTEM O COLONIE, VANDUTA DE NISTE MAIMUTOI ROMANI! ASTA E! „70% din cartea folosită ca materie primă este din import”

  2. Daca patronul este roman se vor scumpi zone izolate. Daca unii alarmisti ar umbla prin supermarketuri si daca in ultimii zece ani ar fi cumparat macar odata un produs precum ar fi cafeaua ca-i din import sau carnea partial import, ar fi observat ca se pastreaza. Si-a dublat pretul ardei capia copti in otel si din cauza modei sau iptezei ca untul este mai sanatos decat uleiul a crescut in SUA si Europa consumul de unt si firesc si pretul, daca peste un an nutritiologii vor declara ca a fost o eroare, consumul va scadea si implicit pretul.

    • Poate incepi tu o afacere de export de la Tiraspol ! Ma gandesc ca ai putea exporta in Romania stevie murata la borcan , sa manance si romanii gustos , ieftin si sanatos asa cum mananca mijicii lui Putin ! Reclama o asigura PSD-ul : ,, Nicio masa fara stevie ! ”

    • Nastratine , lasa-l in plata lui Dumnezeu pe mancurtul Splictisitor , daca nu posteaza , nu apuca ghiocelul . Pune-l sa citeasca articolul lui Dan Turturica din 18-01-2018 publicat in Digi 24 : ” De ce a acceptat presedintele sa o nominalizeze pe Viorica Dancila ” , mai intelege si el cum e cu politica si cu nutritionistii ” nutriti-ologi (?) „…..

  3. Prețurile la alimente vor crește fiindcă devalorizându-se leul sau scumpit în lei hainele de firmă, excursiile în străinătate, a crescut prețul mașinilor 4×4 cu finisaje și dotări full optional, etc…vezi G.Coșbuc “Stăpânii au scumpe nevoi: / Va banque și dineuri și păsuri; / Și amante cu cai și mătăsuri Și toată nădejdea e-n voi. În cei de la pluguri tăranii…” La țăranii care produc alimentele nu va ajunge nimic. Vor apărea la televizor șefii patronatelor, plesnind de bun simț și dragoste de români, tânguindu-se de cât le este de greu.

    • Mmmm , ce poza apetisanta , noi , in Transnistria , n-am vazut asemenea galantare cu bunatati nici pe vremea lui Suvorov , imi canta greierii in burta ………..

  4. Inflatia reala in 2017 a fost de cel putin 10%. Dealtfel, total nejustificata.

    #rezist, romanishashi, nu luati atitudine, niema boicott, doar ca hoile?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.