Prezența mai mică la prezidențialele din Franța (Foto)

Aproape 47,5 milioane de francezi sunt așteptați duminică la urne să-și aleagă al optulea președinte, în cadrul turului doi al alegerilor prezidențiale.

Update: Majoritatea secţiilor de vot din Franţa s-au închis la ora locală 19.00 (20.00 ora României), iar numărătoarea voturilor a început.

Update: Francezii din străinătate s-au prezentat în număr mare la urne pentru a vota. Au stat la coadă pentru a-și alege președintele.

Update: Prezența la urne în Franța era, la ora locală 17:00, de 65,3%, sub procentul de 71,96% înregistrat la aceeași oră în turul doi de scrutin din anul 2012, a anunțat Ministerul de Interne francez. De asemenea, prezența era în scădere faţă de primul tur de scrutin de acum două săptămâni.

Update: Emmanuel Macron ar fi obținut între 62% și 64% dintre voturile exprimate până la ora locala 16.00 (17.00, ora României), potrivit sondajelor prezentate de presa belgiană.

În Franța, publicarea unor astfel de sondaje în ziua alegerilor înaintea închiderii secțiilor de votare este interzisă.

Update: La prânz, prezența la vot era de 28,23%, transmite Reuters.

Update: Alertă de securitate la Paris

Update: Emmanuel Macron a votat în jurul orei locale 11.00 în Touquet, nordul Franței.

Emmanuel Macron a voté au Touquet peu après 11 heures.

Update: Francois Hollande, încă președintele Franței, la vot

Le chef de l'État a voté à Tulle, en Corrèze.

Update: Marine Le Pen a votat duminică, în jurul orei locale 11.00, la Henin-Beaumont (nordul ţării), fără a face declarații. Zâmbitoare, aceasta a îmbrăţişat membri ai comisiei de supraveghere.

Candidata de extremă-dreapta la alegerile prezidenţiale din Franţa, Marine Le Pen, a votat

Update: Secţiile de vot s-au deschis în Franţa la ora locală 8.00 (9.00 ora României). Peste 50.000 de forțe de ordine sunt mobilizate pentru a asigura securitatea în ziua scrutinului, pe fondul amenințărilor teroriste.

Sondajele îl creditează drept succesor al lui Francois Hollande pe Emmanuel Macron la o distanță confortabilă de Marine Le Pen, contracandidata sa. Miza alegerilor din Franța nu este doar una internă, ci privește și viitorul Uniunii Europene, având în vedere pozițiile celor doi contracandidați față de blocul comunitar.

Cetățenii francezi din România își pot alege președintele, duminică, în București, Cluj-Napoca și Iași, unde au fost amenajate secții de votare ce vor fi deschise între orele 8,00 și 19,00, a anunțat Ambasada Franței la București.

Secțiile de votare sunt amenajate la Ambasada Franței din Capitală, la Institutul Francez din Cluj-Napoca și la Institutul Francez din Iași.

Citește și

Macron, Trump și moartea partidelor politice

Cine este Marine Le Pen?

Duel cu scântei Macron – Le Pen

Prezidențiale 2017: Franța merita mai mult

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.