„Prima casă”, mai mare şi mai scumpă

S-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziția de locuințe noi de la 70.000 de euro, la cel puțin 140.000 de euro, cu o valoare a garanției de 80% din valoarea creditului

De (R.C.)
„Prima casă”, mai mare şi mai scumpă

DCIM100GOPROGOPR0549.JPG

S-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziția de locuințe noi de la 70.000 de euro, la cel puțin 140.000 de euro, cu o valoare a garanției de 80% din valoarea creditului

Plafonul pentru creditele destinate achiziției de locuințe noi s-a dublat, după ce Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care plafonul crește la 140.000 de euro, cu o valoare a garanției de 80%.

Șeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a declarat, joi, că programul cunoscut ca „Prima casă” devine, în noua formulă propusă de Ministerul Finanțelor Publice, Programul „Noua casă” și a suferit mai multe modificări.

„Sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară și sectorul construcțiilor și, în același timp, pentru a veni în sprijinul celor care vor să achiziționeze, în perioada următoare o locuință nouă. Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziția de locuințe noi de la 70.000 de euro, la cel puțin 140.000 de euro, cu o valoare a garanției de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanțială radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar inclusiv pentru locuințele de până la 120 de metri pătrați, astfel încât cei care au posibilitatea și doresc să acceseze o astfel de facilitate să poate să achiziționeze și apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piață prin programul Prima casă”, a spus Dancă.

Ordonanța de Urgență a fost adoptată în prima lectură urmând ca după primirea avizului de la Consiliul legislativ să fie adoptată în forma finală în ședința următoare de Guvern.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Rominia euriopeana ,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Ne vom intoarce din nou la bordeiele ridicate din lut si paie,basica de porc in geam,opait,buda in spatele bordeiului si hartia igenica din coceni refolosibili.Spune multe ca in perioada interbelica ,cand au condus lamaiosii,speranta de viata era de numai 35 de ani.In perioada aceia mult laudata de conducere liberala s-au dat cele mai mari tepe statului roman,la fel cum fac astia de acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.