Prima reacţie a lui Nicolae, nepotul Regelui Mihai

În primul mesaj public făcut de fostul principe Nicolae, după decizia Regelui Mihai privind excluderea sa din succesiunea la tron, acesta arată că decizia vine în urma unei perioade de reflecție privind viitorul ţării şi „Casei noastre”, precum şi la rolul pe care îl poate avea în propăşirea lor.

„Cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi cauta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod”, mai arată fostul principe Nicolae.

Declaraţia integrală a fostului principe Nicolae, astăzi Nicolae Mihai Medforth Mills, nepotul Regelui Mihai

„Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urmă unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor.

Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi caută, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod.

Le mulţumesc tuturor celor care, în anii cât m-am aflat în mijlocul românilor, mi-au acordat încrederea, sprijinul şi speranţa lor, şi care şi-au oferit ajutorul la iniţiativele dedicate propăşirii României. În noile mele circumstanţe, voi caută să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România.

Doresc de asemenea să le mulţumesc autorităţilor publice centrale şi locale pentru deschiderea cu care şi-au acordat sprijinul proiectelor comune, şi mai ales familiei mele, pentru dragostea şi înţelegerea cu care m-au înconjurat aici.

Nădăjduiesc că Dumnezeu să protejeze şi în viitor naţiunea şi Coroana Română.

Nicolae Mihai de Roumanie Medforth Mills”

Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de „Principe al României” și calificativul de „Alteță Regală”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Majestății Sale.

Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei, se mai arată în document.

Nicolae s-a născut la 1 aprilie 1985, la Geneva, ca fiu al principesei Elena și al lui Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizației Națiunilor Unite.

În 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani, regele Mihai I i-a conferit titlul de principe al României și calificativul de Alteță Regală, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Elisabeta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.