Simona Halep, care s-a calificat în semifinalele turneului de la Cincinnati sâmbătă dimineață după ce a învins-o cu scorul de 7-6 (3), 6-2 pe spotiva rusă Anastasia Pavliucenkova, locul 34 WTA, s-a declarat fericită că a câștigat meciul.
„Sunt foarte bucuroasă că am câștigat meciul, am ajuns pentru prima dată în semifinale aici. Am fost puțin obosită, dar sunt fericită că am câștigat”, a spus Simona Halep. (VIDEO aici)
În semifinale, Simona Halep va juca, duminică dimineață, după ora 03.30, cu jucătoarea sârbă Jelena Jankovici, locul 25 WTA, care a trecut, în sferturi, de Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia, locul 41 WTA, cu scorul de 6-4, 6-2.
Scorul general al întâlnirilor Halep – Jankovic este până acum 5-1 în favoarea româncei.