Primar PSD: „Dacă trimit pe unu și vă dă foc ca la șobolani, ce zici?”

Primarul PSD din comuna doljeană Leu, Iulian Cristescu, a fost înregistrat pe 29 octombrie de un locuitor din Leu în timp ce-l amenință pe acesta și familia lui că le va da foc la casă să ardă ca șobolanii dacă nu votează cu Victor Ponta și că va pune niște „șoimăniți să-i reguleze“ pe toți cei care nu votează cu Ponta, scrie gds.ro.

Cristescu a încercat să-i „bage mințile în cap“ unui tânăr din Leu, Mihai Zamfir, al cărui tată face campanie împotriva primarului și a PSD, spunându-i că, dacă nu-și convinge tatăl să se potolească, vor avea cu toții de suferit, scrie publicația citată. Discuția dintre cei doi, înregistrată de tânăr cu telefonul mobil, a avut loc pe o stradă din Leu. La început, primarul îl ia cu binișorul pe Mihai Zamfir, se laudă că a primit 500.000 de lei de la Liviu Dragnea pentru asfaltarea unei străzi și îi cere să nu-și bată joc de comună votând împotriva lui Ponta, atâta timp cât el, ca primar, se zbate pentru binele comunei. Cristescu îl trimite pe unul dintre oamenii lui să aducă mai multe fotografii cu investițiile din comună. Apoi trece la atac.

”Să fiu al dracu’ dacă nu aduc de acolo nişte şoimăniţi de s-or uita la voi… Ştii ce, vă elimin din societatea asta. Îmi propun să vă elimin. Nimeni nu mai are curaj în comuna asta, Antonie stă băgat sub plapumă, Mendea n-a ieşit, a venit Sido aseară şi le-a luat în barbă. Ai văzut, bă? Nu mi-e frică. Aici e comuna mea, eu sunt primar. Dacă se balegă un cal, eu trebuie să ştiu al cui cal a fost şi de ce s-a bălegat aici. Dacă trimit unii care sunt prieteni cu mine… Bă, eu am fost la Dragnea, am luat cinci miliarde alaltăieri şi puteţi să mă înregistraţi, ce vreţi… Dacă trimit pe unu’ şi vă dă foc ca la şobolani într-o noapte, ce zici? E bine?”, afirmă primarul.

Contactat de presă, primarul a declarat: ”Cine, eu?! Nu ştiu dacă există aşa ceva, în sensul că cineva se ocupă cu vocea mea. A speculat faptul că eu probabil am fost mai răguşit zilele astea sau ce s-a întâmplat, ca să glumesc… Nu ştiu cine se ocupă de aceste chestiuni, dar se dă prea multă atenţie unui primar necăjit, obosit şi ars de vânturi şi de ploi’.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.