Primarii PSD introduc taxe noi

Toți românii își amintesc promisiunea PSD-istă din campania electorală, conform căreia ni se spunea că nu se vor introduce taxe noi. Viața îi contrazice după aproape jumătate de an.

Locuitorii Sectorului 4 au fost luați prin surprindere când au primit acasă înștiințări de plată a gunoiului menajer. Decizia introducerii acestei taxe a fost luată de Consiliul Local pe data de 27 aprilie a.c. Hotărârea de Consiliu Local stipulează că proprietarii/utilizatorii persoane fizice vor achita 5,03 lei/persoană/lună, adică 60,36 lei pe an. Proprietarii/utilizatorii persoane juridice vor achita 50 lei/metru cub. Sunt exceptate de la plata „taxei de salubrizare“ societățile cu răspundere limitată – debutant, care au un tarif de 40 lei/mc.

În Anexa 1 a HCLS4 se spune că asociațiile de proprietari sau locatari vor transmite tabele locatarilor/proprietarilor prin e-mail, poștă, declarație electronică depusă pe site-ul ANAF sau direct la sediul primăriei, pentru ca taxa să fie impusă anual din oficiu. În cazul chiriașilor sau al celor care locuiesc la curți, aceștia trebuie să completeze o declarație care va fi transmisă pe aceleași căi ca și tabelele. Trebuie reținut faptul că persoana care locuiește în imobil va plăti taxa, indiferent dacă este proprietar sau chiriaș. La articolul 5 al Regulamentului prevăzut în Anexa 1 se spune că taxa se aplică de la data 11 aprilie a.c., cetățenii fiind obligați să-și depună declarațiile până la 11 iunie 2017. Pentru anul următor, se vor lua în calcul situațiile existente la 31 decembrie 2017.

Taxă specială

Potrivit anunțurilor afișate de administrațiile de proprietari, taxa pe gunoiul menajer se aplică pentru 8 luni și 21 de zile din 2017 la Direcția de Impozite și Taxe Locale. Taxa anunțată este de 43,76 de lei, aferentă perioadei menționate. Purtătorul de cuvânt al primăriei Sector 4, Cristian Zărescu, susține că taxa este mai mică, iar curățenia din sector va fi asigurată de Administrația Domeniului Public. „Până acum, oamenii plăteau 8 lei/persoană/lună la REBU, prin cotele de întreținere. Contractul cu REBU a expirat, iar acum se vor plăti 5 lei/lună/persoană la Direcția de Impozite și Taxe Locale. Nu știu nimic de înștiințările de plată“, ne-a declarat Zărescu.

Potrivit documentului, taxa de salubrizare se supune procedurilor fiscale, neplata acesteia mergând până la executare silită. Nedepunerea declarației în termenul legal se amendează contravențional cu sume între 200 și 500 de lei, iar depunerea gunoaielor pe trotuar sau în alte pubele, cu amendă între 500 și 1.000 de lei, de 20 de ori minimul taxei.

Situația din alte sectoare

Singurele primării care nu-și taxează locuitorii sunt cele de la sectoarele 1 și 3. La Primăria Sectorului 5 nu a răspuns nimeni la telefoanele redacției. La Sectorul 6, primarul Gabriel Mutu ne-a declarat că, cel puțin deocamdată, va menține taxa de 7,50 lei/persoană/lună plătită prin cotele de întreținere. „Vrem să eliminăm această taxă, dar după ce vom colecta selectiv gunoiul. Abia atunci ne-am propus o taxă zero pe salubrizare“. La Sectorul 2, taxa pe gunoi este de 7,11 lei, iar primăria intenționează să o majoreze anul acesta. „Sunt 80.000 de persoane care nu plătesc gunoiul menajer. SC Supercom se va ocupa doar cu curățenia stradală. Un consultant pe care îl vom selecta pentru organizarea licitației următoare de contractare a unui operator de salubrizare ne va face un cost corect al gunoiului menajer. Problema noastră este să avem o finanțare corectă a acestui serviciu. Taxa se va plăti la Direcția de Taxe și Impozite Locale şi va fi cu siguranță mai mare și o vom introduce sigur anul acesta“, ne-a declarat Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.