Primarul comunei Drăguşeni, reţinut de procurorii DNA

Primarul comunei Drăguşeni din judeţul Botoşani a

De L.V.
Primarul comunei Drăguşeni, reţinut de procurorii DNA

Primarul comunei Drăguşeni din judeţul Botoşani a

Primarul comunei Drăguşeni din judeţul Botoşani a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), el fiind suspectat de trafic de influenţă, au anunţat, joi, procurorii DNA.

Potrivit acestora, Eugen Nechita este bănuit că, în cursul anului 2020, ar fi pretins şi primit de la două persoane suma de 2.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a persoanelor respective pe un post de asistent medical.

„Promisiunea făcută de inculpat nu ar mai fi fost adusă la îndeplinire, postul respectiv fiind ocupat, printr-un transfer, de către o altă persoană”, au precizat oficialii DNA.

Primarul din Drăguşeni urmează să fie prezentat, în cursul zilei de joi, în faţa magistraţilor Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.