Primarul din Cernavodă, condamnat de Curtea de Apel Constanţa

Curtea de Apel Constanţa a respins, marţi, apelul declarat de primarul din Cernavodă la decizia Tribunalului Constanţa prin care fusese condamnat la patru ani de închisoare.

De L.V.
Primarul din Cernavodă, condamnat de Curtea de Apel Constanţa

Curtea de Apel Constanţa a respins, marţi, apelul declarat de primarul din Cernavodă la decizia Tribunalului Constanţa prin care fusese condamnat la patru ani de închisoare.

Primarul oraşului Cernavodă, Liviu Negoiţă, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanţa la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, iar decizia instanţei este definitivă. El a fost judecat pentru că a făcut plăţi nelegale de peste 9,3 milioane de lei către un club sportiv.

Update: Reprezentaţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că primarul din Cernavodă a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

”În cursul zilei de astăzi, 13 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă, cu sprijinul poliţiştilor Unităţii Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, au identificat un bărbat, de 57 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanţa a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 ani de închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată. Persoana în cauză a fost escortată şi încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă”, au afirmat poliţiştii.

Curtea de Apel Constanţa a respins, marţi, apelul declarat de primarul din Cernavodă la decizia Tribunalului Constanţa.

Acesta  fusese condamnat la patru ani de închisoare.

”În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge apelul declarat de inculpatul Negoiţă Liviu Cristian împotriva sentinţei penale nr. 77/07.02.2025 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 7594/118/2022, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul Negoiţă Liviu Cristian la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, se arată în minuta Curţii de Apel Constanţa.

Decizia e definitivă

În luna februarie a anului trecut, Liviu Negoiţă fusese condamnat de Tribunalul Constanţa la patru ani de închisoare.

Decizia a fost atacată cu apel această sentinţă.

Trimis în judecată  de DNA,  Negoiţă a fost acuzat că ar fi aprobat, fără respectarea dispoziţiilor legale, un număr de 33 de ordonanţări.

Faptele de care este  acuzat s-ar fi petrecut în perioada aprilie 2017- august 2019, cu Negoiţă în calitate de primar al oraşului Cernavodă.

Plata nelegală dispusă a fost în sumă totală  de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.