Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, după ce ar fi aprobat emiterea ilegală a unor documente necesare pentru construirea unui bloc în centrul Bucureştiului.
DNA precizează, într-un răspuns transmis presei, că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Robert Negoiţă pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit procurorilor, în perioada 2015 – 2021, Negoiţă, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii şi intabulării unei construcţii în zona centrală a Capitalei.
Sursa judiciare au precizat, pentru Agerpres, că imobilul este situat pe Strada Matei Basarab la numărul 97.
Sursele citate au mai arătat că, pe lângă alte persoane, în dosar mai sunt urmăriţi penal doi arhitecţi-şefi şi trei secretari din Primărie.
Pe 1 februarie, DNA anunța printr-un comunicat:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale.
În cursul zilei de 01 februarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 17 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
#Marco Silva – Belea=Întâmplare neprevăzută care aduce necaz. La ce te gandesti tu e alta poveste. Fa-ti o prietena:))
cita cultura trebuie sa ai ca sa folosesti cuvintul BELEA ,ANALFABETI DE ZIARISTI COCALARI
Nu au gasit portocalele nici un fotbalist sa-l agate de Negoita? Ar fi dat mai bine la public isprava lor. Sa nu se fasaie insa ca mai toate facaturile DNA. Astia nici banii de benzina nu si-i platesc.
Arhitectul ala care a fost la 3 era mare figurant si explica el ca dezvoltarea inseamna bloc peste bloc ! Stie si Firea si Tudorache Diamant de hotomanul asta tupeist !
Bine ca nu au treaba cu clotilde.
no, ce sa facem ? …la tatzi ni greu …..!!
Adventisul ăsta a furat? Nu se poate.
Numai blocuri, dar a dat si certificate de administratori blocuri pe pile si spaga. Si in mai toate sectoarele.
Vai ce rau m-am speriat,am crezut ca il intreaba despre cum a dat el si fratele lui cu trafaletele in Franta doi trei ani ,dupa care s-au intors in Romania si si-au deschis afaceri de milioane de dolari cu banii cistigati acolo.