Primarul din comuna giurgiuveană cu sub 5.000 de locuitori a dat drumul la un sondaj pe pagina sa de Facebook, alături de articolul din Cotidianul, prin care îi întreabă pe locuitorii din Crevedia Mare dacă își doresc ca și în acest an primăria să le ofere pachete cu dulciuri copiilor de Crăciun.
„Uneori te întrebi dacă e bine sau nu atunci când faci bine și când ești transparent! Vă doriți ca în acest an să mai achiziționăm pachete de Crăciun pentru elevii școlii? Detalii în primul comentariu!”, este întrebarea pusă de edil.

Articolul Cotidianul, intitulat „Pomană de Crăciun într-o comună condusă de USR. Pachete cu dulciuri în valoare de peste 9.000 de euro”, relatează despre un contract din platforma achizițiilor publice (SICAP) prin care Primăria din Crevedia Mare a cumpărat, în decembrie 2025, prin atribuire directă, 600 de pachete cu dulciuri pentru copii de la Școala Gimnazială Crevedia, în valoare totală de 40.998 lei fără TVA, adică de peste 9.000 de euro cu TVA.
CITEȘTE ȘI: Pomană de Crăciun într-o comună condusă de USR. Pachete cu dulciuri în valoare de peste 9.000 de euro
Ce conțineau pachetele de Crăciun
- 1 buc. napolitane Alka,
- 1 buc. croissant 7 Days 80 gr,
- 1 buc. chips Lay’s 60 gr,
- 1 buc. Bake Rolls,
- 1 buc. ciocolată Milka,
- 1 buc. prăjitură Măgura,
- 1 buc. prăjitură Kinder Delice,
- 1 buc. alune Best 100 gr,
- 2 buc. fructe (portocale, banane),
- bomboane pom – 8 buc.,
- 1 buc. suc Prigat 0,500 ml.
Valoarea unui pachet a fost de 68,33 lei fără TVA.
În articolul Cotidianul apare și reacția edilului Daniel Badea, dar și a Școlii din Crevedia Mare.
Cotidianul a relatat și despre achizițiile din bani publici făcute de alte primării din țară conduse de PSD, PNL și AUR:
- Austeritatea nu a ajuns la sate. 10.000 de euro pe iPhone de ultimă generație pentru angajații unei comune mici
- Cel mai tânăr primar de oraș din țară, atins de metehne vechi: plătește o avere unei firme să aprindă becurile de Crăciun. Apoi să le stingă
- Paranghelie pentru pensionari de peste 8.000 de euro într-o comună condusă de AUR