Primele arestări în cazul uciderii celor doi militari români din Afganistan

Au fost arestați trei bărbați afgani suspectați în cazul morții celor doi militari români din Afganistan, într-un atac ce a avut loc la o bază din Kandahar, anunță ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc, citat de Associated Press. Potrivit ”Stars and Sripes”, Ministerul Apărării din Afganistan nu a dorit să confirme această informație. Publicația americană notează că România are una dintre cele mai mari contribuții cu trupe la misiunea NATO din Afganistan.

Potrivit comunicatului NATO, indivizi purtând uniforme ale armatei afgane au deschis focul asupra victimelor, militari din forțele speciale care îi antrenau pe afgani. Militarii coaliției au deschis imediat focul și i-au lichidat pe atacatori. Schimbul de focuri a durat câteva minute, iar trei militari români au fost răniți. Doi dintre aceștia nu au supraviețuit. Al treilea a fost transferat la un spital din Germania duminică.

Ministerul Apărării i-a înaintat la gradul de sublocotenent pe militarii care au murit la datorie. Trupurile neînsuflețite ale sublocotenentului Dumitrescu Marian Iulian şi sublocotenentului Vizireanu Gheorghe Adrian-Ion au fost repatriate luni seară. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de decorare post-mortem cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler a celor doi, care şi-au pierdut viaţa sâmbătă în Afganistan, dar şi a sergentului major Dragomir Paul Bogdan-Emanuel, rănit, decorat cu Medalia Națională Serviciul Credincios Clasa a II-a.

Cel mai mare număr de atacuri venite din interior a fost atins în Afganistan în 2012 – 64 de militari ai coaliției au fost uciși. Numărul acestor atacuri a scăzut mult în ultimii ani. Acum principalele ținte ale atacurilor sunt forțele afgane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.