Prezența bolii „limbii albastre” a fost confirmată în cazul unei bovine dintr-o exploatație particulară din județul Tulcea, comuna Jijila.
Informația a fost confirmată pentru Agerpres de directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
„Este prima suspiciune confirmată din județul Tulcea, iar analizele efectuate în laboratorul nostru sunt repetate în București și urmează ca rezultatele să ne parvină astăzi sau mâine (marți sau miercuri — n.r.)”, a afirmat directorul DSVSA.
Mitică Tuchilă a spus că bovina în cazul căreia s-a confirmat prezența bolii nu a murit, aceasta fiind tratată de medicii veterinari.
Toate celelalte animale se află sub supravegherea angajaților DSVSA, deplasarea animalelor din și în gospodăria respectivă fiind interzisă.