Prima imagine de la reședința Regelui Mihai

Șefa Casei Regale Principesa Margareta a ajuns marți după-amiază la Aubonne, în Elveția, la reședința privată a Majestății Sale, unde în zilele următoare sunt aşteptaţi şi ceilalţi membri ai Familiei Regale pentru a participa la ceremoniile care vor fi organizate pentru comemorarea Regelui Mihai.

Marţi seară, la reşedinţa regală privată de la Aubonne din Elveţia, a fost rostită prima rugăciune de către IPS Mitropolitul Iosif, urmând ca acestea să fie rostite în fiecare seară până duminică.

„Aseară, 5 decembrie 2017, la reședința regală privată de la Aubonne (Elveția), a fost rostită prima rugăciune de către IPS Mitropolitul Iosif, asistat de un preot ortodox de la Mitropolia Europei Occidentale și de patru maici. Au fost prezenți Margareta Custodele Coroanei, Principele Radu și Principesa Maria. Vor fi rostite rugăciuni în fiecare seară la reședința regală, până duminică, 10 decembrie 2017”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.

Principesa Irina, prezentă la funeralii

Conform corespondentului TVR la fața locului, în zilele următoare vor ajunge în Elveția și celelalte fiice ale Regelui Mihai – Principesa Elena, Principesa Sofia, în vreme ce Principesa Maria se află deja la Aubonne.

La funeraliile din România va participa și Irina, care a fost absolvită de orice vină. Este vorba despre fiica din Statele Unite, care a avut probleme în anii trecuți, în urma cărora și-a pierdut titlul.

De asemenea, fostului principe Nicolae nu i se va interzice participarea la funeralii.

La evenimentele din Elveţia, vor fi prezenţi şi cei care nu pot veni la funeraliile din România.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus miercurea viitoare în ţară şi transportat la Castelul Peleş, pentru două zile. Sicriul va fi adus apoi la Bucureşti. Funeraliile vor avea loc sâmbătă, pe 16 decembrie, la Curtea de Argeş.

Casa Regală ar urma să anunţe miercuri programul funeraliilor naţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Va fi greu de dus sicriul la Castelul Peles, Margareta a lasat drumul de acces intr-o paragina totala. Apropo, Principesa Irina care dintre ele este? Cea condamnata penal dar ramasa mostenitoare, nu ca Neculai, bona la trei copii sau registratoarea de spital? Uriase recomandari pentru a prelua Tronul Romaniei!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.