Prizonieri în Golful Persic – miopie strategică sau calcul pragmatic

Iranul poate gâtui fluxul de petrol din Golful Persic și privează piețele globale de 20% din petrolul comercializat în lume. Prin strâmtoarea Hormuz mai pleacă și circa 20% din gazele naturale lichefiate comercializate în lume, cel mai mare producător fiind emiratul Qatar.

OPEC oferă lumii barili pe hârtie

OPEC+ a intervenit chiar de pe 1 martie, pentru a evita o creștere mare a prețului petrolului. A anunțat o creștere a producției cu peste 200.000 de barili pe zi, începând cu luna aprilie. Apoi, OPEC are și rezerve de circa 3,5 milioane de barili. Însă ce folos, dacă Golful Persic rămâne închis. Rezerva nu numai că nu poate ajuta piața petrolului, ci faptul că rezervoarele sunt pline poate grăbi momentul închiderii extracției de petrol, cu costuri majore pentru reluarea activității. Cât despre eliberarea a 400 de milioane de barili din rezervele Agenției Internaționale a Energiei, aceasta este o cantitate care poate acoperi lipsa petrolului din Golf pentru doar câteva zile.

Iar în cazul gazului natural lichefiat situația este și mai rea – nu există rezerve de GNL și nici conducte care să-l transporte. Iar Europa depinde tot mai mult de GNL, după reducerea drastică a importului de gaze din Rusia. Nu importă volume mari din Orientul Mijlociu, însă Europa este lovită de creștrea globală a prețului la GNL.

Lucrurile ar fi putut sta diferit și avantajul geografic al Iranului putea fi eliminat. Ar fi fost însă mai viabil un alt traseu al petrolului și produselor derivate extrase în Golf? Începând din anii 1980, vreme de 40 de ani, producătorii de petrol au făcut un pariu privind infrastructura: strâmtoarea Hormuz nu va fi blocată decât câteva zile, cel mult săptămâni.

Conducta saudită Est-Vest

Pornind de la acest calcul, Arabia Saudită a construit o conductă spre vestul peninsulei, la Marea Roșie, în portul Yanbu. Conducta are o lungime de 1.200 de kilometri și a fost inaugurată în 1983. Era în toiul războiului dintre Iran si Irak, iar riscurile ridicate din regiunea Golfului au grăbit acest proiect. Nu a fost însă o miză majoră de la bun început. Conducta poate transporta cel mult 7 milioane de barili de petrol si produse derivate pe zi. Asta în condițiile în care fluxul prin strâmtoarea Hormuz este de trei ori mai mare.

Capacitatea conductei Est-Vest din Arabia Saudită a fost inițial mai redusă, de 5 milioane de barili pe zi. Nu a fost folosită la capacitate maximă. Compania saudita Aramco a folosit conducta pentru a transporta în jur de 2 milioane de barili pe zi – o parte destinați consumului intern, o altă parte pentru exporturi prin portul de la Marea Roșie. Nici nu ar putea transporta mai mult, pentru că terminalele petroliere ale portului Yanbu nu pot gestiona volumul maxim al conductei. Dezvoltarea acestui port a fost o miză și mai mică decât construcția unor conducte care să ocolească strâmtoarea Hormuz.

Conducte alternative spre porturi prea mici

Aceleași calcule au fost făcute și de emirii din EAU. Mai recent, ei au construit conducta Abu-Dhabi-Fujairah (port în Golful Oman, în afara strâmtorii). Conducta a devenit operațională în 2012 si poate transporta 1,5 milioane de barili de petrol pe zi. După blocarea strâmtorii de către Iran, aceasta conductă nu funcționa la capacitatea maximă, ci la 70%. Motivul – același ca și în cazul conductei saudite: capacitatea portului este prea mică.

Nu există alternative de transport pentru carburanți și GNL

Cele două conducte pot transporta circa 80% din producția zilnică de petrol din Arabia Saudită și circa 60% din ceea ce se extrage în Emiratele Arabe Unite. Însă nu sunt legate de porturi care să preia aceste volume. Iar apoi rămâne producția Bahrainului, Kuweitului, Qatarului și o bună parte din cea a Irakului. Aceste volume de petrol sunt captive în Golful Persic. Apoi se adaugă gazul natural lichefiat, motorina, benzina, gazul petrolier lichefiat și alte produse derivate din petrol. Acestea nu pot fi transportate. Exista limitări tehnice – conductele care ocolesc strâmtoarea pot fi adaptate pentru un singur tip de produs petrolier. Or, din Orientul Mijlociu vin circa 30% din volumele de motorină importate de Europa și jumătate importurile de kerosen. Din Orientul Mijlociu provin și o bună parte din importurile de gaz petrolier lichefiat, folosit în majoritatea gospodăriilor din Africa sau Asia.

În 1990, a fost lansat proiectul unui oleoduct irakiano-saudit care ar fi trebuit să preia o parte din producția irakiană portul saudit Yanbu, la Marea Roșie. Însă, peste câteva luni, Saddam Hussein a invadat Kuweitul și proiectul nu a mai fost concretizat. Pot fi construite noi conducte, dar este o întreprindere costisitoare și de durată. Nu este vorba doar despre oeloducte, ci și despre dezvoltarea unor mari terminale și porturi la Marea Roșie și în Golful Oman.

Ținte fixe pentru Iran si aliații săi

Însă ar fi mai sigure aceste rute? Spre exemplu, singurele atacuri iraniene asupra infrastructurii petroliere a vecinilor din Golf efectuate în actualul război au fost cele asupra instalațiilor legate de cele două conducte care ocolesc strâmtoarea Hormuz. Apoi,  aceste conducte, ca și cele noi ce li s-ar adăuga, sunt ținte fixe – cu cât mai multe, cu atât mai ușor de lovit. În 2019, conducta saudită Est-Vest a fost atacată cu drone de către rebelii hutiți din Ymen, sponsorizați de Iran.

”Dacă vezi două petroliere foarte mari ieșind din Yanbu și unul din Fujairah, apare un efect psihologic că măcar o parte din petrol începe să fie livrat”, a spus Adi Imsirovic, fost trader și lector la Universitatea din Oxford, citat de Wall Street Journal. „Ceea ce mă îngrijorează cu adevărat este că nu este deosebit de dificil să fie vizate acele conducte.”

Alegătorii republicani, către Trump: declară victoria și retrage-te

Marea Roșie ar deveni un nou Golf Persic. Securitatea la intrarea prin strâmtoarea Bab el Mandeb este amenințată de hutiții din Yemen. În 2024, aceștia au lovit mai multe nave care aveau legătură cu Israelul, cerând încetarea războiului din Gaza. Imediat după preluarea celui de al doilea mandat, președintele Donald Trump a ordonat o operațiune împotriva hutiților – gruparea Ansar Allah. A avut loc și o dispută cu aliații europeni, cei mai interesați de menținerea libertății de navigație în Marea Roșie, însă care contribuie cu o misiune anemică a UE. Însă nici SUA, cu susținerea Marii Britanii, nu au reușit o victorie militară. Președintele Trump a semnat un acord de pace cu hutiții din Yemen.

Deși Ansar Allah nu a lansat niciun atac de la debutul actualului război din Iran, analiștii de la compania britanica Ambrey, citați de Wall Street Journal îi sfătuiesc pe transportatorii ce au legături cu SUA și Israel să evite Marea Roșie. Conservatorii americani îi cer președintelui să facă si acum ceea c a făcut în Yemen – să declare repede a victoria (în fapt o înfrângere strategică evidenta a SUA) și să se retragă. Potrivit unui sondaj realizat de Quincy Institute, 55% dintre alegătorii lui Trump sunt îngrijorați de creșetrea prețului benzinei, iar 58% se opun trimiterii de trupe terestre în Iran.