In acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PROBLEMA apărută la Editura Hasefer în 2019.
NEBUNUL DAMEI: Soi ciudat de peşti mai sunt şi ăştia! Până acum ne înghiţeau în tihnă, pe săturate. Acum, că se apropie pescarul, ştiu că şi ei ar putea fi capturaţi, însă în loc să încerce să se facă dispăruţi în adâncuri, se străduiesc să înghită mai mult decât încape în ei. Nici nu mai ţin cont de primejdie, de parcă deviza lor ar fi că viaţa nu li se măsoară în numărul anilor, ci în cel al altor peşti înghiţiţi. Acum, deşi sunt pe punctul de a o păţi şi ei, dându-şi seama că îi aşteaptă o vreme de post, le e indiferent cum vor crăpa: principalul e să aibă burta cât mai plină.
NEBUNUL REGELUI: Ăsta nu e om! Fiecare ne schimbăm odată cu vremea – timpul ne modifică. Numai fiara aceasta rămâne mereu aceeaşi… acelaşi incredibil, neşovăitor simbol.
(Comandantul „schimbă” o tură pentru Pionul Calului Damei.)
GRÜN: Bine, dar ce ai câştigat cu asta? Partida oricum e terminată: eşti mat în două mutări1. N-ai făcut decât să te răneşti singur!
COMANDANTUL: Numai pe mine m-am rănit, Grün? Te-am prevenit că acum nu mai contează valoarea pieselor: piesele mele sunt în inflaţie. Ce mai pot dobândi cu ele? În asemenea cazuri dai şi un cufăr de bani pentru o cutie de chibrituri. Peste o jumătate de oră, poate n-ai mai putea obţine nici atât.
GRÜN: Bine, dar ce rost are? De ce faci un lucru care…
COMANDANTUL: Mută, Grün! E de-a dreptul interesant cum ai început să nu mai foloseşti prenumele de politeţe. (Trage un foc de revolver în aer.) Vezi? Mai trage… Mai pocneşte. ..
GRÜN: Al nostru parcă a sunat mai tare.
COMANDANTUL: Aşa-i, dar deocamdată este încă mai departe.
(Se reia „partida”. Tura Damei, schimbând tura neagră sacrificată de comandant pentru un pion, pentru Pionul Calului Damei, îi taie – procedeu îndrăznit pentru prima oară – acesteia sârmele. S.S.-istul reprezentând tura neagră se prăbuşeşte ca o cârpă la pământ.)
COMANDANTUL: Cum îţi permiţi?
GRÜN: (Tare, către ai săi) Stricaţi totul! Calmaţi-vă! E mat inevitabil în două mutări! Acum chiar că nu mai are ce muta! Nu mai are ce „piesă” captura!
COMANDANTUL: Voi aţi vrut-o! Ciudat cum voi, scârnăviile, nu vă puteţi aştepta niciodată izbânda… (Trage. Tura Damei se prăbuşeşte.) Sper că nu vă miraţi! (Explică) Un deţinut nu are voie în nici un fel de condiţii să se răzvrătească împotriva oamenilor de pază şi cu atât mai puţin împotriva membrilor de elită. Aţi avut destulă vreme să învăţaţi asta!
(„Figurile albe” se reped împotriva S.S.-iştilor. Luptă gălăgioasă, dar scurtă, întreruptă fulgerător de o lovitură de tun, după care perdeaua din spatele scenei este puternic luminată de reflectoare, devenind transparentă şi lăsând să se vadă în spatele ei silueta unui tanc. Tăcere.)
GRÜN: (Care în tot timpul încăierării ţipase: Opriţi-vă! Mai are doar două mutări! Nu ne mai poate face nimic! E mat! Stricaţi totul!) Mai aveam de efectuat o singură mutare! Am încercat să joc cât mai simplu… O singură mutare, încă…
(După ce în timpul încăierării, S.S.-iştii au făcut mutări normale, acum, pe baza unor ordine neinteligibile care se aud din microfoane, încep să se comporte din nou ca nişte marionete şi să execute mişcări complicate. Ei ajung astfel la un fel de dans tot mai frenetic pe ritmul ordinelor din microfoane.
Brusc, tancul începe din nou să bubuie, după care sfâşie cu tunul perdeaua din fundul scenei, dominând-o.
Tăcere. Manechinele negre au rămas nemişcate, aşa cum au fost surprinse în momentul acţiunii tancului.)
RUMOARE: (Au mişcări încă nesigure parcă se trezesc dintr-un somn lung. Apoi se apropie tot mai hotărâţi de S.S.-iştii nemişcaţi, îi desfac din sârme şi-i târăsc într-un colţ al scenei, punându-i grămadă unii peste alţii. Îşi amintesc de Comandant. Se reped cu toţii la fotoliul acestuia din avanscenă. Întorc fotoliul cu faţa spre public: fotoliul e gol.) A dispărut! A şters-o! Noi suntem de vină: trebuia să avem grijă, să facem totul pentru a-l împiedica să dispară! Ce puteam face noi?
GRÜN: Mai aveam de efectuat o singură mutare! Era de acum bătut!
NEBUNUL REGELUI: (După ce a examinat fotoliul) Am găsit… am găsit un nasture.
NEBUNUL DAMEI: (Căutând în jurul fotoliului) Uite! Tocul pistolului!
CALUL REGELUI: Şi pistolul?
GRÜN: Încă o singură mutare…
TURA REGELUI: N-o să-l mai găsim niciodată!
NEBUNUL DAMEI: (Din culisa dreaptă) Centironul… Până la urmă, tot o să-l găsim şi pe el!
CALUL REGELUI: Şi ce mai contează acum?
TURA REGELUI: A dispărut fără să-l vadă nimeni plecând! De parcă nici n-ar fi fost! Ce ironie! … Ce ironie!…
NEBUNUL REGELUI: (Din culisa stângă) I-am găsit şi semnele gradului!
TURA REGELUI: Centironul într-o parte şi epoleţii altundeva?!
GRÜN: Am vrut să-l bat! Puteam să mai lungesc… să-i mai salvez pe unii dintre cei care au murit… cu toate că… Dar eu…
NEBUNUL REGELUI: (Din culisa stângă) I-am găsit chipiul!
TURA REGELUI: (Fuge în stânga) Chipiul?
NEBUNUL DAMEI: (Din culisa dreaptă) I-am găsit tunica!
TURA REGELUI: (Se opreşte. O ia la dreapta, o ia la stânga. Pleacă în goană prin spărtura făcută de tanc în perdeaua din fundul scenei.)
CALUL REGELUI: Credeţi că…
NEBUNUL REGELUI: (Din culisa stângă) Am găsit… (Nu se înţelege ce a găsit.)
CALUL REGELUI: Ce ai găsit? (Aleargă afară din scenă.)
PIONUL TUREI DAMEI: (Se trezeşte încet, se uită în jur, iese.)
GRÜN: Deşi, dacă nu mutam regina, poate că ar fi schimbat nebunii…, iar dacă… poate… Cred… (A rămas singur în dezastrul de pe scenă.)
CORTINA
P.S.
La sfârşitul „partidei” se mai află în viaţă Regele (Grün), Tura Regelui, Nebunul Regelui, Nebunul Damei, Calul Regelui, Pionul Turei Damei şi încă doi Pioni care n-au avut nici o replică.
„Se vorbeşte prea mult despre Holocaust!”2…
Şi, după Robert Aron, Les grands dossiers de l’histoire contemporaine, p. 150 (cf. Mihai Milca, Holocaust, Radiografia unui genocid, Editura Ager, 2004), cele mai multe pierderi evreieşti în ţările ocupate din Europa: Polonia 2.800.000 (85% din populaţia evreiască), URSS (zona ocupată) 1.500.000 (71,4%), România 425.000 (50%), Ungaria 200.000 (49,5%), Lituania 135.000 (90%), Letonia 85.000 (89,5%), Germania 170.000 (81%), Austria 40.000 (66,6%) etc.
3. Neliniştea omului problemă
A rămâne, a pleca.
a) „Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gândi3” am pus ca moto la romanul Insula Zu. În Aforisme 5, Schopenhauer spune pe bună dreptate, „În loc de a ne preocupa exclusiv şi mereu cu planuri şi griji de viitor, sau de a ne abandona regretului pentru trecut, ar trebui să nu uităm niciodată că numai prezentul este real şi sigur; că viitorul, dimpotrivă, iese mai totdeauna altfel decât ni-l gândim; ba chiar şi trecutul era altfel”. Evreul are toate motivele de a se comporta după acest îndemn, ţinând cont de experienţa sa, mai ales dacă prezentul se află într-un moment acceptabil. După care am început antrenamentul de a crede acest lucru în viaţa de zi cu zi: oricât de negre ar fi perspectivele, chiar şi perspectivele imediate cele mai cumplite, dacă înveţi să crezi că timpul obiectiv nu există, că totul nu este decât prezent, n-ai de ce te teme de viitor. Acest prezent caută evreul habotnic în Carte, acest prezent caută isihastul în singurătatea sa. Deocamdată sunt încă departe de a trăi cu un asemenea mod de a simţi. Fiind mereu strivit de trecut şi îngrijorat de viitor, n-am cum să scap de această nelinişte. Mai trebuie să mă antrenez…
b) „Totul se petrece în favoarea mea!” este al doilea panaceu împotriva disperării. Pe care, de asemenea, trebuie să-l învăţ nu doar a-l formula, ci a-l trăi zi de zi, oră de oră, minut de minut. Da, într-adevăr, mai trebuie să mă antrenez!
Cu toate acestea, eu, om problemă, am neliniştea în ADN şi nu ştiu dacă pot să scap de ea nici cu aceste leacuri minune.
Cărţile problemă (în legătură cu oamenii problemă)
Citim în Cum am devenit huligan un insert introdus chiar de Sebastian: „Cartea [De două mii de ani, nota mea, G.S.] cuprinde puternice accente antisemite. În gândire, în metoda filosofică, în notaţii psihologice – găsim cele mai autentice documente rasiste. Sunt fragmente luate parcă direct din Alfred Rosenberg. Ne aflăm, deci, în faţa unui caz de evreu devenit antisemit. Cazul este, orice s-ar spune, senzaţional (Adevărul literar, anul XIII, nr. 713, 5 VIII 1934)”. Totuşi, Sebastian adaugă: „Texte pentru care De două mii de ani a devenit un <roman rasist>, iar autorul un periculos <renegat> sunt puţine”. Aşa cum am amintit, la rândul lui, Remus Valeriu Giorgioni, în cartea citată, îşi continuă ideea privind riscurile de a scoate un asemenea volum, un „roman evreiesc” şi se teme că el, „filoevreul declarat”, „va fi considerat de unii antisemit, de alţii un biet <jidovit> […] …Vor umbla aşadar la rezonanţa numelui meu, la arborele genealogic, să vadă ce a mai scris <individul>, ce poate avea în comun cu poporul evreu.”
Pentru evreu, pentru omul problemă, nu există nici scăpare, nici cale de mijloc: el nu se poate asimila, el nu poate fugi, decât cel mult, asemenea lui Cain în Ţara Nod („Fugă”). până şi fuga evreului are diferite interpretări: exodul din Egipt ar fi necesitat 40 de ani, timp necesar pentru ca Moise să scoată din captivitate un popor de robi şi a duce în Ţara Făgăduinţei un neam liber. Şi nici intrarea în Canaan n-a fost simplă, fiind nevoie de mai multe valuri pentru a-l supune. Şi pentru a fi, apoi, la rândul său, supus. Evreul nu are unde se opri, el nu este decât Ahaşverus, „jidovul rătăcitor”, cel ivit din atâtea mituri şi purtând atâtea identităţi diferite. Şi, totuşi, el speră: „La anu’ la Ierusalim!” pronunţă el mereu sub kipa. Între timp, în calitate de miraculos supravieţuitor, a trebuit să fugă din Egipt, din Babilon, a fugit şi din Iudeea, din Galileea, din Israel, apoi din Spania, prin Europa, din Europa… Evreul, omul problemă, a reuşit uneori să fugă din mijlocul mormanului de leşuri ale fraţilor săi ucişi. Şi aceasta este o minune globală a lui Dumnezeu pentru care este urât evreul: omul problemă nu moare! „Poporul ales” este şi „poporul miracolelor”. „Cine nu crede în minuni nu poate înţelege istoria poporului evreu”, o afirmaţie repetată de multe ori. Iar minunile nu sunt minuni mari şi minuni mici, ele sunt pur şi simplu minuni4.
Replica aceasta merită un comentariu: într-adevăr, un număr foarte mare de persoane au fost deportate şi ucise în ultimele luni ale războiului. Chiar şi când s-au retras în ţările lor din faţa aliaţilor, naziştii nemţi şi unguri şi-au luat timp să mai omoare oameni nevinovaţi. Deportările cele mai masive au avut loc în vara lui 1944. Sub regimul lui Ferenc Szálasi, în doar cele câteva luni până la eliberarea Ungariei, au fost ucişi în mod bestial cel puţin 200.000 de evrei. Sau: „În 16-17 septembrie 1944, armata ungară, care se retrăgea de pe teritoriul Transilvaniei, (sublinierea mea, Gh. Sch.) a luat cu forţa bărbaţii, femeile şi copiii comunităţii evreieşti de la Sărmaş (la 60 de kilometri de Cluj), aproape de graniţă, care număra 126 de suflete, măcelărindu-i în pădurea Şoşcut din apropiere, Mormântul comun a fost descoperit în noiembrie 1944” (Moshe Carmilly-Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania (1623 – 1944), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1944, p.164.)
2 Totuşi: „... Holocaustul este considerat cel mai mare genocid al tuturor timpurilor. Holocaustul este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ 11 milioane de oameni, dintre care jumătate evrei, din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Programul de exterminare a evreilor a fost plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler. Adevărul.ro vă prezintă cele mai înfricoşătoare statistici şi informaţii despre Holocaust:
– În timpul Holocaustului au murit peste 1,1 milioane de copii.
– Cei mai mulţi oameni au fost ucişi în septembrie 1941, lângă Kiev. În doar două zile au fost omorâţi mai bine de 33.000 de evrei. Aceştia au fost împuşcaţi de trupele germane.
– În perioada 1933 – 1945, mai bine de 11 milioane de bărbaţi, femei şi copii au fost omorâţi. Aproape jumătate dintre ei erau evrei.
– Trupele naziste puneau o parte din prizonierii evrei să îngroape sau să incinereze alţi evrei. Ulterior, aceştia erau şi ei omorâţi.
– „Noaptea geamurilor sparte” – a avut loc în 1938, când naziştii au atacat comunităţile evreieşti din Germania şi Austria. Naziştii au distrus atunci mai bine de 1.000 de sinagogi, atacând inclusiv spitalele, şcolile, casele şi cimitirele evreieşti. 30.000 de evrei au fost arestaţi în noaptea respectivă.
– În cea mai mare tabără dedicată evreilor, situată în Polonia, în jur de 1% din populaţie murea în fiecare lună, de foame şi de sete.
– Se estimează că în jur de o treime din populaţia evreiască de pe planetă a murit atunci.
– Pentru a evita panica, naziştii le spuneau evreilor care intrau în camerele de gazare că urmează să fie spălaţi şi dezinfectaţi. Alţi evrei aveau rolul de a-i calma şi a-i asigura că urmează să facă duş.
– În complexul Auschwitz au murit peste un milion de oameni. Acesta deţine recordul din acest punct de vedere.
– Se estimează că au murit, în timpul Holocaustului, în jur de 220.000-500.000 de romi.
– Au mai fost omorâţi oponenţii lui Hitler, martorii lui Iehova şi homosexualii.
– Majoritatea prizonierilor erau transportaţi spre taberele de muncă sau de exterminare cu ajutorul vagoanelor pentru animale. Acestea nu aveau hrană, apă, toaletă sau ventilaţie. Cel mai lung transport s-a întins pe 18 zile şi nici unul dintre prizonieri nu a supravieţuit.
– Doctorul Josef Mangele, cunoscut ca <Îngerul Morţii> pentru experimentele sale sadice, era fascinat de gemeni. Printre altele, el a încercat să unească doi gemeni, în încercarea de a crea siamezi. Guido şi Ina au fost omorâţi chiar de părinţi, care nu au mai putut să-i vadă suferind.
– În 1935, Hitler a introdus o lege care nu le permitea nemţilor să se căsătorească sau să întreţină relaţii sexuale cu evreii. Aceeaşi lege a lăsat evreii fără cetăţenia nemţească şi fără mare parte din drepturi.
(Bianca Sara Devino, Sursa: factretriever. Adevărul 7 mai 2018.)
3 Spinoza, Cogitato metaphysica, 4.
4 O minune nu se poate explica raţional – de aceea este minune. Eu cred că poporul evreu, poporul problemă, a supravieţuit într-o istorie mereu potrivnică tocmai doar prin minune, prin minunea evreiască pe care o regizează doar Dumnezeu.
