Procesiuni de Bobotează, anulate

Arhiepiscopia Tomisului a anunțat anularea procesiunii religioase și a slujbei de Sfințire mare a apei Mării Negre, programată a avea loc vineri în jurul orei 11.30, în Portul Tomis.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a declarat pentru Agerpres că din cauza condițiilor meteorologice s-a decis anularea tradiționalei procesiuni religioase și a slujbei de Sfințire mare a apei Mării Negre, ce urma să se țină în Portul Tomis.

Reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului a precizat că gerul a înghețat până și Agheasma Mare îmbuteliată în cele 17.000 de peturi, ce urmau să fie oferite credincioșilor, în cursul procesiunii de Bobotează.

Și Episcopia Tulcei a decis, vineri dimineața, anularea procesiunii religioase și a slujbei de sfințire a apei Dunării de Bobotează, din cauza ninsorii abundente și a viscolului puternic.

Este pentru prima oară de la înființarea Episcopiei Tulcei când se ia o asemenea decizie.

Hotărârea, potrivit Cancelariei Episcopiei Tulcei, a fost luată pentru a preveni problemele care ar putea să apară în rândul credincioșilor pe fondul condițiilor meteorologice deosebite.

De asemenea, manifestările religioase de Bobotează programate, vineri, pe Faleza Dunării, la Galaţi, au fost anulate din cauza viscolului puternic, slujbe de sfinţere a apelor desfăşurându-se doar în biserici.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.