Procurorii norvegieni vor ca Breivik să-şi petreacă restul zilelor la ospiciu

Parchetul norvegian a solicitat internarea criminalului Andres Behring Breivik într-un ospiciu, considerând că este bolnav psihic şi că nu este reponsabil penal pentru uciderea a 77 de persoane, în urmă cu un an.

Dacă judecătorii vor ajunge la o concluzie diferită în privinţa stării de sănătate a lui Breivik, acesta va primi pedeapsa de 21 de ani de închisoare, care poate fi prelungită pe termen nelimitat, dacă el va fi considerat în continuare periculos pentru societate.

“Cererea noastră este ca el să fie obligat să urmeze tratamentul psihiatric”, a declarat procurorul Svein Holden, după ce a citit timp de trei ore rechizitoriul.

“Dacă tribunalul decide că Breivik este responsabil, Parchetul consideră că sunt întrunite condiţiile pentru detenţia sa. Nu este nicio îndoială că Breivik trebuie să primească pedeapsa maximă, de 21 de ani de închisoare”.

După ce a ascultat rechizitoriul, Breivik s-a ridicat şi a strâns pumnul la piept după care a întins braţul, în semn de sfidare faţă de acuzare. El a solicitat pedeapsa maximă şi susţine că nu suferă de nicio afecţiune psihică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.