Procurorul din dosarul lui Ghiță raporta la SRI

Procurorul Liviu Tudose, arestat în dosarul în care este vizat şi Sebastian Ghiţă, a declarat în Camera de Consiliu de la instanţa supremă, că îl cunoştea pe Ghiţă ca fiind „fanfaron” şi că a fost pus în situaţia de a îl da afară din casă de mai multe ori, iar cu Victor Ponta s-a întâlnit la Guvern, relatează Mediafax în pagina electronică. De asemenea procurorul a povestit cum a dat raportul la SRI Prahova despre discuția cu Ponta.

„Nu mi se părea firesc să fiu vizitat de Ghiţă Sebastian care era cercetat şi i-am spus-o şi lui, dar arăt că aceste vizite erau inopinate, mă trezeam cu el la poartă şi mă vedeam pus în situaţia de a face scandal să îl dau afară şi chiar l-am dat de vreo trei ori”, le-a spus procurorul Liviu Tudose judecătorilor instanţei supreme, când magistraţii au dispus arestarea lui şi a altor trei persoane.

Liviu Tudose a mai precizat că a încercat să îi impună o anumită conduită lui Sebastian Ghiță „legat de prezenţa sa la domiciliul meu, la ore târzii şi în toate cazurile sub influenţa băuturilor alcoolice din partea acestuia”, precizând însă că nu a cerut poliţiei să-i interzică să-l viziteze.

„Ultima dată Ghiţă Sebastian a venit tot aşa, pe neaşteptate , la câteva zile după ce DNA Ploieşti instituise măsura controlului judiciar asupra lui şi atunci ne-am certat foarte tare şi efectiv l-am dat afară din casă”, a mai spus Liviu Tudose.

Magistratul le-a detaliat judecătorilor cum a ajuns în biroul premierului de la acel moment, Victor Ponta. „L-am cunoscut pe Victor Ponta în august 2013 când a venit fără să ştiu că este invitat la nunta la care am fost naş. La acel moment conform uzanţelor l-am întâmpinat în calitate de naş şi am avut nişte discuţii comune” a mai explicat Tudose, precizând că ulterior Sebastian Ghiţă i-ar fi transmis „Victor vrea să te vadă”.

La data de 20 ianuarie 2014, acesta a mers la sediul Guvernului unde ar fi avut o scurtă discuţie cu premierul.

„Am fost surprins de dorinţa dumnealui de a mă vedea şi la acel moment nu am ştiut pentru ce. Menţionez faptul că după ce Ghiţă Sebastian mi-a spus că fostul prim-ministru, Victor Ponta, dorea să mă vadă, m-am dus într-o zi de luni la Palatul Victoria şi m-am gândit inclusiv la discuţia de la nuntă cu privire la invitaţia pe care i-o făcusem la un concert de pian. În cursul discuţiei de 1-2 minute pe care am avut-o cu primul-ministru acesta m-a întrebat cum ar fi dacă mi-ar propune un post la DLAF sau la ONPCSP. I-am spus că în principiu aş fi de acord, dar condiţionat de cunoaşterea unor minime date (…). Eu am perceput această întrevedere cu fostul prim-ministru ca o chestiune neserioasă, mai mult decât atât pentru că eram surprins şi am şi verificat pe internet situaţia posturilor pentru Oficiul de Spălare a Banilor şi am constatat că toate posturile au fost complete. Nu am verificat şi la DLAF”, mai detaliază procurorul.

Tudose a precizat şi că a avut o discuţie cu conducerea SRI Prahova despre întâlnirea cu Victor Ponta, iar la data de 4 martie „cu ocazia bilanţului Parchetului General m-am întâlnit cu dl. Coldea – director adjunct al SRI care mi-a spus că „să nu cedaţi sub nicio formă ofertelor”.

După discuţia de la Guvern, Tudose spune că a fost invitat la o întâlnire privată cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc dar a refuzat.
„Îmi explic faptul că insistenţele domnului Sebastian Ghiţă de a avea întrevederi cu fostul prim ministru şi fostul ministru al Justiţiei ar fî putut fî justificate de captarea atenţiei mele probabil pe ceea ce intuiesc eu, el îşi dădea seama de faptul că se va ajunge la preşedintele Consiliului Judeţean în cursul cercetărilor. Consider că insistenţele domnului Sebastian Ghiţă cu privire la promovarea sau mutarea mea au fost total neserioase şi argumentez acest lucru prin ambiguitatea exprimării primului-ministru „ce ar fi dacă aş ocupa o funcţie la DLAF sau la ONPCSB”, iar pe de altă parte îl cunoşteam pe Ghiţă Sebastian ca fiind un „fanfaron”, le-a spus Liviu Tudose judecătorilor.

Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, este arestat preventiv pentru folosire de informaţii confidenţiale pe care i le-ar fi transmis lui Sebastian Ghiță şi luare de mită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.