Producătorii de medicamente, reacție în scandalul imunoglobulinei

Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente (PRIMER) a contactat atât Ministerul Sănătății cât și Guvernul în încercarea de găsi soluții pentru medicamentele deficitare, cum este imunoglobulina, dar autoritățile nu au răspuns, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj.

„Am contactat de doua ori în 2017 Ministerul Sănătății pentru a le oferi suportul producătorilor locali de a găsi soluții pentru a aduce medicamentele deficitare din SUA sau din India, unde există mai mulți producători, când cu crizele clonazepam (Rivotril) și imunoglobulină. Am contactat prin intermediul presei cancelaria prim-ministrului pentru găsi soluții de a produce local medicamente deficitare. Din septembrie și până acum cu siguranță am fi gasit o sursă de imunoglobulină, chiar și poate neautorizată încă în România, dar măcar am fi reușit să aducem ceva. Nimeni nu ne-a contactat înapoi, ca de obicei autoritățile iau legătura cu producătorii internaționali și nu vin la discuții cu cei locali”, a spus Damian.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) numără 16 fabrici din țară, care fabrică peste 1.500 de medicamente și care au făcut în ultimii 10 ani investiții de peste 500 de milioane euro. “Medicamentul “Made în Romania” este respectat în peste 100 de țări în care este exportat, mai puțin în țara lui de origine. Salutăm susținerea pe care Guvernul o dă fabricilor de autovehicole și așteptăm aceeași susținere și pentru industria de medicamente. Un dialog deschis cu fabricile de medicamente din țara poate rezolvă inclusiv pe termen lung problemele aprovizionării cu medicamente a pacienților români, site-urile de manufacturiere din România fiind capabile să introducă rapid în fabricație multe medicamente deficitare”, a declarat recent Damian.

Ministerul Sănătății a declanșat mecanismul european de protecție civilă pentru asigurarea cantității de imunoglobulină necesară pentru tratamentul populației, invocând discontinuitățile apărute începând de anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină umană. Ministerul Sănătății a informat Punctul Local Național al mecanismului european de protecție civilă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență despre această decizie și despre necesitatea ca această instituție să solicite sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru furnizarea în România a cantităților de imunoglobulină disponibile în alte state europene.

Demersurile pentru achiziționarea imunoglobulinei vor fi realizate de către Compania Națională Unifarm, care va acoperi și costurile. Discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de retragerea de pe piață a producătorilor care asigurau peste 80% din necesar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Bineinteles ca guvernul PSD-ALDE prefera companiile straine producatoare de medicamente care le baga si lor in buzunar ceva banuti de o vila, o vacanta de lux sub forma de „lobby” si nu companiile romanesti in care trebuie sa investeasca si pe care trebuie sa le sustina! In orice alta tara toti ministrii si secretarii de stat ai Ministerului Sanatatii ar fi fost deja anchetati de parchetele militare in urma declaratiilor acestui patronat al producatorilor de medicamente din Romania. Din 2017 cand patronatul a propus de doua ori solutii Ministerului Sanatatii si au au fost tratati cu sictir cateva zeci de romani au murit din cauza lipsei de medicamente. Rusine, e putin spus!

  2. Bineinteles ca Ministerul Sanatatii NU a RASPUNS, pentru ca SEMNALUL de la Dragnea a fost CLAR: ZERO lei epntru Investitii, ZERO lei pentru Medicamente, ZERO Lei pentru Noi Angajari la MAI unde LIPSESC 20 000 de persoane, ZERO Lei la Scoli cu WC in curte, ZERO Lei la Autostrazi, ZERO lei la Spitalele de Ev mediu!
    Dragnea a decretat: TOTI banii merg in 2 parti: Salariile politicenilor si cate o cisovarta la ale votantilor plus la Pensiile de Mizerie ale votantilor(Pensiile lor Speciale RAMAN, evident!) si la Contractele publice care cu parandaratul aduc Bani la Partid!
    De unde Bani pentru Imunoglobulina?
    Bodog mintea cat putea si fugea de Producatorii de medicamente!
    Asta va OFERA PSD cu Dragnea in frunte, sa mai TRAITI bineeeeee!

  3. Asta e rezultatul numirilor in functie exclusiv pe criterii de cumetrie din tot aparatul de stat, de unde sa stie un politruc analfabet ce e aia imunoglobulina sau alte medicamente, criza lipsei de medicamente vitale se repeta din ce in ce mai des, anul trecut criza medicamentelor oncologice, a vaccinurilor pentru nou nascuti, acum deja avem criza imunoglobulinei, avem flacaii cu ochi albastri care nu mai pot dormi de grija sigurantei nationale pe care au transformat-o intr-un business, de ce nu informeaza din timp presedintele, primul ministru, ministrul sanatatii ca tot felul de paduchi din minister dorm prin birouri pe salarii de zeci de mii de lei, mai mari ca in multinationale si nu lucreaza nici un sfert, ca nu ii intereseaza soarta romanilor din a caror bani primesc salariile, am aflat totodata ca noi si grecii suntem singurele tari din UE care nu colecteaza plasma din sange pentru productia de imunoglobulina, nu e de mirare ca mergem in goana pe urma Greciei, in loc ca plasma din sange sa fie folosita mai departe, este aruncata la gunoi si cerem ajutor in tarile UE si NATO, sa vedem si aia daca ne dau, ca nu sunt iresponsabili si batuti in cap ca putorile din ministerul imbolnavirii, ca asta e cu adevarat acest minister al sanatatii de la noi, un minister al imbolnavirii si al incompetentei cronice aflate in metastaza.

  4. Este minunat , mirobolant ! Au ajuns la ciolan , pentru binele lor , a familiilor lor si a acolitilor lor , ce sa-si mai dea interesul si pentru amaratii de romani ? Ce daca mor ,cu zile, pe capete ? N-au decat ! Ce , nu mai moare lumea ? Asa ca ,cantec ,joc si voie buna !Traim in Romania , deci nimeni nu-i vinovat , nimeni nu raspunde ! Cumva , are cineva o alta parere ?Unde-i nenea Iancu Caragiale :” Bravos natiune , halal sa-ti fie ! „

  5. voi sinteti de o prostie crasa! nici macar nu intelegti ce cititi! nu spun ca politicienii fac tot ce pot sa puna piedici si pentru asta actiunile lor trebuie asimilate crimei, insa ca producator, cind stii ca e nevoie de imunglobulina si nu o produci si vii cu solutii de import din sua sau india, parca esti prostul prostilor.

    citez pentur inculti:
    „Am contactat de doua ori în 2017 Ministerul Sănătății pentru a le oferi suportul producătorilor locali de a găsi soluții pentru a aduce medicamentele deficitare din SUA sau din India….

    pentur a aduce! nu pentur a produce! de a aduce se ocupa unifarm!

    o alta chetiune pe car eo propun producatorii: „Din septembrie și până acum cu siguranță am fi gasit o sursă de imunoglobulină, chiar și poate neautorizată încă în România,…. NEAUTORIZATA!!!!!

    vai de prosti!

    • Vezi ca ai OMIS ceva: „Am contactat prin intermediul presei cancelaria prim-ministrului pentru găsi soluții de a produce LOCAL medicamente deficitare”…
      Reciteste, poate vei intelege nepartinic!
      Pe PSDei ii doare fix undeva de sanatatea romanilor, DOVADA Suprema sunt Spitalele de Ev mediu si LIPSA medicamentelor pentru Vaccinuri si BOLI INCURABILE!
      Rusine!
      O adunatura de Semianalfaleti penali care pun in pericol o Tara!

    • lili tu esti dusa cu capul???? pentru ce sa contacteze cancelaria in loc sa produca si sa ofere produsul???? sa ce, sa le asigure ca le cumpara la un anumit pret sau ca vor cumpara o anumita cantitate???? cum de niciun producator roman nu produce imunoglobulina de atitia si aitia ani????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.