Producţia industrială din Germania a înregistrat, în luna august, o scădere neaşteptată – cea mai mare din ultimul an, evoluţie care sugerează încetinirea ritmului de expansiune a celei mai mari economii europene, în trimestrul al treilea, potrivit Bursa.
Potrivit datelor publicate, ieri, de Ministerul Economiei de la Berlin, producţia industrială din Germania a scăzut (ajustat sezonier) cu 1,2% în august, faţă de luna precedentă, când a avut o expansiune de 1,2%. Declinul a fost cauzat, în parte, de numărul mare de zile libere din luna respectivă.
Scăderea din august este cea mai mare înregistrată după aceeaşi lună din 2014. Analiştii estimau o creştere de 0,2%.
Ministerul german al Economiei a explicat că începutul mai târziu al vacanţelor de vară a contribuit semnificativ la declinul din august. Analiştii spun, la rândul lor, că de obicei, în timpul verii, producţia industrială este în scădere, astfel că nu există motive de panică, deşi vor apărea speculaţiile potrivit cărora evoluţia este urmarea încetinirii economiei Chinei.