Profesorii titulari ar putea da examen din nou

Titularizarea ar putea fi anulată. În prezent, sindicaliştii din educaţie analizează respectarea Statutului personalului didactic în derularea concursului de titularizare din acest an, deoarece sunt sesizări că acesta ar fi fost încălcat cu privire la modul de organizare şi de corectare. Surse sindicale, citate de Mediafax, susţin că la concursul de titularizare din acest an […]

De cotidianul.ro - Autor
Profesorii titulari ar putea da examen din nou

Titularizarea ar putea fi anulată. În prezent, sindicaliştii din educaţie analizează respectarea Statutului personalului didactic în derularea concursului de titularizare din acest an, deoarece sunt sesizări că acesta ar fi fost încălcat cu privire la modul de organizare şi de corectare. Surse sindicale, citate de Mediafax, susţin că la concursul de titularizare din acest an […]

Titularizarea ar putea fi anulată. În prezent, sindicaliştii din educaţie analizează respectarea Statutului personalului didactic în derularea concursului de titularizare din acest an, deoarece sunt sesizări că acesta ar fi fost încălcat cu privire la modul de organizare şi de corectare.

Surse sindicale, citate de Mediafax, susţin că la concursul de titularizare din acest an au fost încălcate articolele 11 şi 12 din Statutul personalului didactic care se referă la organizarea comisiilor ce coordonează lucrările şi la contestaţii, care trebuie soluţionate prin reevaluarea lucrărilor în cauză de către o comisie stabilită de rectorul instituţiei de învăţământ superior unde a fost făcută evaluarea lucrărilor.

Promovabilitate de peste 77%

Promovabilitatea la concursul de titularizare din 14 iulie, după soluţionarea contestaţiilor, a fost de 77,40%, cu 1,44% mai mult decât înainte de recorectare, dar cea mai mică din ultimii ani, în perioada 2007-2009 peste 80% dintre candidaţi obţinând medii peste 5.00.

„Nu se ştie cum a fost organizat concursul anul acesta, la nivel de şcoală sau la nivel naţional. Există riscul să fie anulat dacă un candidat contestă modul de organizare şi de corectare a lucrărilor. Sunt şanse şi mai mari să fie anulat în urma contestaţiilor corectate, dacă se va vedea că nu a fost respectat statutul. În această situaţie ar fi foarte grav, pentru că sunt unii care s-au titularizat, iar anularea concursului ar însemna că toţi candidaţii titularizaţi îşi pierd drepturile câştigate”, potrivit surselor citate.

Sindicaliştii precizează că subiectele şi contestaţiile au fost corectate de profesori gradul I, iar potrivit legii, contestaţiile trebuiau soluţionate de către o comisie stabilită de rectorul instituţiei de învăţământ.

Mobilitatea personalului didactic

La articolul 11 din Statutul personalului didactic se arată că lucrările privitoare la mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat sunt coordonate de o comisie, numită de inspectorul şcolar general, având ca preşedinte un inspector şcolar general adjunct.

Componenţa comisiei şi atribuţiile acesteia se stabilesc prin regulament aprobat de ministrul învăţământului.

„La concursurile organizate de inspectoratele şcolare, lucrările scrise pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul preuniversitar de stat se evaluează de comisii, pe specialităţi, instituite la nivelul centrului universitar responsabil cu perfecţionarea personalului din judeţele arondate. La concursurile organizate de unităţile de învăţământ, lucrările scrise pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul preuniversitar de stat sau particular se evaluează de comisii, pe specialităţi, instituite la nivelul unităţii şcolare respective”, se arată la articolul 11.

Articolul 12 din statut se referă la contestaţiile privind rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante în învăţământul de stat, care trebuie să se adreseze inspectoratului şcolar, în termen de zece zile de la comunicarea rezultatelor.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.