Prognoza meteo pe două săptămâni. Vreme mai caldă decât în mod obișnuit

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 21 ianuarie – 3 februarie, în fiecare regiune a ţării. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea […]

De cotidianul.ro - Autor

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 21 ianuarie – 3 februarie, în fiecare regiune a ţării. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea […]

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 21 ianuarie – 3 februarie, în fiecare regiune a ţării. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, transmite MEDIAFAX.

BANAT

În intervalul 21 – 23 ianuarie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri pozitive atât la valorile diurne cât şi la cele nocturne. Între 24 şi 28 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, apoi valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În intervalul 21 – 23 ianuarie vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar între 24 şi 27 ianuarie vor predomina ninsorile.

CRIŞANA

În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, maximele termice urmând să depăşească valoarea de 10 grade. Începând din 23 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, cele mai coborâte minime situându-se sub -8 grade, apoi din 28 ianuarie temperaturile medii revin la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Între 21 şi 23 ianuarie vor fi precipitaţii în general slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar după data de 24 ianuarie precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

TRANSILVANIA

În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri pozitive la valorile diurne. Între 23 şi 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa. Cele mai reci nopţi vor fi în 27-29 ianuarie, când, îndeosebi în zonele depresionare, minimele vor fi sub -14 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.

În intervalul 22 – 23 ianuarie se vor semnala precipitaţii slabe, mixte, iar începând din 24 ianuarie acestea vor fi sub formă de ninsoare.

MARAMUREŞ

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată în primele două zile, cu abateri termice pozitive atât la valorile diurne cât şi la cele nocturne. În intervalul 23 – 29 ianuarie, vremea se va răci, izolat devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, iar între 27 şi 29 ianuarie se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi ale intervalului de prognoză. După 29 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.

În intervalul 21 – 23 ianuarie se vor semnala precipitaţii slabe, mixte, iar începând din 24 ianuarie acestea vor fi sub formă de ninsoare.

MOLDOVA

În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri termice pozitive la valorile diurne. Între 23 şi 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, îndeosebi în intervalul 25 – 28 ianuarie, când pe parcursul nopţilor se vor înregistra medii ale temperaturilor minime de -14…-12 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.

În intervalul 22 – 24 ianuarie vor fi precipitaţii mixte, iar între 25 şi 27 ianuarie vor fi ninsori, posibil importante cantitativ, mai ales în jumătatea sudică a regiunii.

DOBROGEA

În intervalul 21 – 24 ianuarie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu medii ale temperaturilor maxime de peste 10 grade. Între 24 şi 30 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, iar minimele termice vor putea coborî sub -8 grade. După 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Precipitaţii, posibil importante cantitativ vor fi mai ales în intervalul 24 – 27 ianuarie. Acestea vor fi la început mixte, apoi doar sub formă de ninsoare.

MUNTENIA

În intervalul 21 – 24 ianuarie, valorile termice vor fi ridicate pentru această perioadă, cu abateri pozitive mai ales la valorile diurne. Între 24 şi 29 ianuarie, vremea se va răci, iar minimele termice vor coborî treptat până la medii de sub -10 grade. Din 30 ianuarie temperaturile vor creşte uşor, iar în primele zile ale lunii februarie vor fi maxime termice uşor pozitive.

Până în data de 24 ianuarie trecător vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. În intervalul 24 – 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ.

OLTENIA

Intervalul de prognoză începe cu o vreme va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru acestă dată, cu abateri pozitive mai ales la valorile diurne. După data de 24 ianuarie, vremea se va răci, iar mediile temperaturilor minime vor coborî treptat până spre -10 grade. Începând din 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii devenind apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.