Prognoza meteo pentru următoarele zile

Vremea se va răcori în cea mai mare parte a ţării, iar la munte şi în regiunile sud-estice în cursul zilei va fi în general instabilă, informează ANM.

Joi

În Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi înnorări temporare şi local averse şi descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 /mp. Vântul va sufla moderat, local cu intensificări în est, în sud-vest şi la munte, dar de scurtă durată şi în regiunile sud-estice, în principal asociat averselor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 21…22 de grade în nordul ţării şi în depresiuni şi 30…31 de grade în extremitatea de sud. În cursul nopţii, cerul va deveni variabil la senin, vântul va fi în general slab, iar izolat se va forma ceaţă; minimele termice vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.

La Bucureşti:

Vremea va fi în general instabilă şi se va mai răcori. În cursul zilei, cerul va avea înnorări temporar accentuate, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Noaptea cerul se va degaja, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

Vineri:

Vremea va fi predominant frumoasă, iar regimul termic va fi unul agreabil, exceptând primele ore ale dimineţii când va fi răcoare în zonele montane, în special în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi ploi de scurtă durată, după-amiaza izolat la munte, iar noaptea în nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 30 de grade, iar cele minime între 6…7 grade în depresiuni şi 19…21 de grade pe litoral.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.