Joi va fi o zi caldă, mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, în special în regiunile sudice, unde după-amiaza se va semnala caniculă, iar indicele temperatură-umezeală ITU va atinge pragul critic de 80, potrivit datelor Agenţiei Naţionale a Meteorologiei.
Vor fi înnorări temporare şi îndeosebi ziua pe arii restrânse averse slabe şi descărcări electrice în nordul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomenele menţionate vor fi izolate.
Temperaturile maxime, în scădere uşoară în zonele nordice, se vor încadra între 23 şi 33 de grade, mai ridicate până în jur de 35 de grade în Câmpia Română. Temperaturile minime vor fi de 8-9 grade în depresiunile intramontane până la 19-20 de grade pe litoral.
Vineri se va răci uşor şi în partea sudică a ţării, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 33 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 grade, mai coborâte în depresiuni.