Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că împreună cu Nicolae Ciucă va anunţa ce adăugiri se vor aduce actualului program de guvernare, liderul social-democrat făcând referire la un program bazat pe „patriotism economic”.
„Împreună cu domnul prim-ministru şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal, domnul Nicolae Ciucă, o să ieşim împreună şi o să explicăm ce adăugiri avem la actualul program de guvernare, ce constatări, că anumite lucruri nu se pot realiza. Repet, s-a dus vremea campaniei electorale, oamenii aşteaptă lucruri concrete şi vom veni împreună. Avem o linie roşie şi eu şi domnul Nicolae Ciucă credem că în zona industriei alimentare şi industriei materialelor de construcţii statul român trebuie să intervină şi să reducem deficitul de balanţă comercială”, a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat despre programul de guvernare bazat pe patriotism economic, la care a făcut referire la conferinţa de alegeri a PSD Argeş.
Ciolacu s-a referit la investiţiile în infrastructură şi a spus că 90% din bitumul folosit de constructori este importat.
„Avem cele mai mari investiţii. Poate nimeni nu se aştepta ca Sorin Grindeanu să semneze atâtea contracte şi să fie o explozie, mai ales în infrastructura critică. Este normal ca statul acum să intervină. Vă dau un singur exemplu: bitum. Trebuie să găsim soluţii. Aproape 90% din bitumul folosit de către constructorii din România este importat, trebuie să intervenim în acest domeniu”, a precizat Ciolacu.
Inutile comentariile despre cei doi cetateni din poza, este suficient sa enumerati „realizarile” pt Poporul roman comise de coalitia de guvernare PNL/USR/PSD/PMP, de la ultimele alegeri, pana in 2023/2024 : Schengen ratat, Bastroe batjocorit de Ukraina, in detrimentul Romaniei, tarifele electr/gaze/ alimente majorate noaptea ca hotii la buzunarele romanilor, subventii firimituri pt fermierii romani ingenunchiati de granele contaminate Ukraina, scoli in paragina, spitale ca in Evul Mediu, Bucurestiul devastat si ingropat in gunoaie cu sobolani, si, daca am uitat vreo alta „mareata realizare” a coalitiei blestemate….
Vine campania electorală și vor să ne mai mintă odată cu patriotismul economic după ce aceste clanuri mafiote PSD -PNL au îndatorat și distrus România… FORȚA AUR ✌️✌️✌️??
Doi comici vestiti ai politicii dambovitene. Doi sefi muribunzi de partide in putrefactie, in care mai cred doar pacalici precum gica si robotul Ion. Din toata mizeria romaneasca ei au ales sa rezolve problema bitumului. Au descoperit america, bitumul e cheia patriotismului economic care le asfalteaza cararea spre victoria in alegeri. Daca rares bogdan si bogdan aurescu sunt „doi latrai de ochii lumii” (citat din Cotidianul), panaramele astea sunt doi latrai de rasul lumii. Numai ciucalarii si ciolacarii nu rad pentru ca nu au aprobare.
Rahat, o mafie PNL PSD care ne-a furat 33 de ani
Patriotism economic? Dar ei stiu ce inseamna patriotism economic? Au legat doua cuvinte despre care, habar nu au pentru ca totul din Romania e distrus sau vandut, si folosesc aceste doua cuvinte ca papagalii! In Romania nu exista nici patriotism politic adevarat, dar nici economie bazata pe politica serioasa! Slaninosii gusati si mincinosi, se dau cititi si studiosi cand de fapt, habar nu au pe ce lume traiesc, in realitate, traiesc in lumea lor nesimtita bazata pe confort si finante peste limita suportabilitatii oricarui cetatean roman demn si onorabil!
Doi redusi prosti SI Coruptzi ATITA retardare mintala nu am vazut de mult
PROGRAMUL ECONOMIC, e o glumă..De bani PNRR, sursa ”creșterii economice”, ne cam luăm adio.. Deci rămâne mâna intinsă la imprumut cu dobânda record.. Aș vrea să văd in parlament sau chiar pe stradă o lozincă mare in care să se știe cât imprumut se ia pe oră, pe zi, și cu câtă dobândă.. Să fie ciumatu patriot liniștit de creștere economică..
Ce usor sa dai din gura cand nimic nu ai a spune!!!
Cum o dai cum o sucesti , dincolo de impresia artistica ce nu prea convine unora , cei doi Presedinti de partid condusi de catre Iohannis vor ramane in istoria Romaniei ca cei care au reusit sa elimine pensiile speciale , sa reformuleze legile ce fac referirea la pensia bazata pe contributivitate , sa vinda activele neperformante ale Statului , sa refaca legile electorale , sa ofere celor napastuiti ajutoare ,sa obtina banii din PNRR ce produc dezvoltare , sa aduca doua batalioane de lupta sub comanda SUA si sub cea a Frantei ce se vor transforma curind in Brigazi , sa isi aduca un aport exceptional oferind Ucranienilor sansa de a cistiga razboiul cu Rusia , sa ne aduca o noua lege a Invatamintului readaptata realitatilor curente si nu nostalgiilor trecutului , sa modifice legile din administrata de Stat si pe cele ce tin de impartirea teritoriala , sa uniformizeze virsta de pensionare , intr-un singur cuvint sa democratizeze Romannia ca parte a unui concept de unitate Europeana .Va mai trebuie si altceva ? Acumn stiti cam tot .
Patriotismul economic in care este distrusa agricultura/cresterea sau mai bine zis interzicerea cresterii animalelor, pt a deveni erbivori sau insectivori, tot din patriotism economic de inchid CTE si se cedeaza Austriei zona Olteniei in amintirea stapanirii austriece atunci cand au exploata aur din dunele de nisip, „mult mai pur decat cel din MtiApuseni,” citat din Hasdeu, la TV se spunea ca Romania vine cu 85% din cheltueli si la profit 50%-50% cu austriecii, si…si cu banii luati…ce mai avem de daruit din ”patriotism economic” occidentului? Aurul cenusiu l-am dat, urmasii i-am dat, istoria o stalceste Rares Bogdan ca-i ardelean si deci nu-i sudist ca Basarabii, Mircea cel Babtran, Mihai Vitezu, Brancoveanu, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoiu, Vlad Tepes care nu merita un bocet pt ca s-au jertfit pt tara.
– cine producea înainte btm?
– nu că ar fi o problemă de securitate naţională
– dar mă întreb ce organizaţie criminală a vândut petrom
Unde esti gicaaaa? Sa ne indrumi in toate cele.
…clujenii il aleg pe pitic din doua motive:gandesc incet spre deloc ar fi primul…cel mai imporyant:peste 670%din banii alocati pt dezvoltare sunt directionati, prin sforile trase de grupul de la cluj, in zona de vest a cociocului…de ce sunt bagati acolo, stim toti…in privinta romanilor cu bani, primul nume care-mi trece prin minte este al lui tiriac…ce a facut el in cocioc, spre binele acestuia si al cociovenilor?…despre investitori mai are rost sa vorbim?…omv?…revenind la cluj si alegerea bocului, un an daca se taie cascavalul, clujenii, asa retarzi la minte, il ridica in furci…
Patriotismul economic va aparea doar atunci când capacitatea fiscala a Romaniei, de doar 27% din PIB, va depăși 35% din PIB, pentru a se apropia de media UE de 40% din PIB. Patriotismul economic de tipul asta presupune curaj politic atat pentru taxarea marelui capital, intern și internațional, cat si pentru dezvoltare institutionala. Nici acum si nici peste o suta de ani, marele capital și plagiatorii din burghezia birocratica pe care ii are în buzunarul de la ceas nu vor dori dezvoltare institutionala. Pentru ca aceasta dezvoltare institutionala ii va transforma pe ,,romani” in cetateni romani. Iar tâmpitzeii care ne guvernează n-au nevoie de cetateni. Au nevoie de neoiobagi, indiferent ca-s romani, pakistanezi,bengalezi sau srilankezi. Adica de cât mai multa forta de munca cvasi-analfabeta, care sa lucreze pe maxim 2000 de lei pe luna, care sa iasă la vot pentru o galeata ori pentru creșterea salariului minim cu 5% si sa susțină stabilitocratia locala.
Romanul trage la saracie ca paduchele la mizerie.
Cum apar niste romani cu bani care vor sa faca ceva in tara asta imediat sar in sus tocmai lichelele care nu au produs nimic in viata lor. Grupul de la Cluj,statul paralel,statul perpendicular,statul in fund….
Daca vine un investitor strain incep ceilalti cu „nu ne vindem tara”,suntem sclavi,ne fura bogatiile….
Aseara era Simion la un post de televiziune ne povestea ce dezastru e la Cluj,cum s-a renuntat la suveranitate,la patriotism,cum sunt inrobiti clujenii…
Parca oamenii aia din Cluj ar fi nebuni de il aleg pe Boc mereu cu 60-70%. Macar daca s-ar dezvolta toate zonele din tara ca Clujul.
In toate partidele mafia si interlopii au reprezentanti la varf.
Ajung la butoane sa sufoneze banii statului in buzunarul sefilor lor. Cu exceptie sifonarea in buzunarul altor mafii din alte state. Intr-o tara oeste ocean mafia si-a pus si presedinte si trezorier. Anual deschude robinetul cu miliarde dolari desertati in desert.
Din 1989 până în prezent România este delapidată şi devalizată de ciocoi securişti fanarioţi care toată ziua stau cu „România” şi „românii” în gură. De 33 de ani lăcustele repetă că „nu ne vindem ţara”, dar au vândut pe nimic şi au furat tot! Noi nu mai avem industrie, agricultură şi economie, dar avem căpuşe care ne repetă ce mult îşi iubesc ţara! Patrihoţismul economic al acestor lipitori este subminarea economiei naţionale!
Este suficient sa priviti poza.La ce te poti astepta de la doi gusati sforaitori: o sa facem,o sa dregem, patriotism economic,materiale de constructii.Vorbe goale ,fara nici un fundament.
Caaaraaagiaaaleee…dar ar fi o opera sinistra despre CRIMINALII ROMANIEI SI AI ROMANILOR.
…prieteni dragi, cel putin al doilea domeniu, al materialelor de constructii, este energofag…daca ati fi patrioti ati parcurge urmatorii pasi:arestarea si condamnarea ministrului energiei, a ong-istilor care pun bete in roate finalizarii obiectivelor energetice samd pt tradare;punerea in functiune a tuturor capacitatilor de producere a energiei existente, finalizarea celor incepute si construirea altora noi; infiintarea unor fonduri de capital, romanesti, care sa asigure finantarea companiilor romanesti la costuri similare celor din tarile dezvoltate…samd,samd…patriotismul de care dati dovada acum este doar la nivel de discurs, gargara electorala…in acest fel v-ati dat in fapt: nu aveti niciun plan de guvernare!…de furat,oho!…cum?…prin grindeanu si contractele multe incheiate de acesta…suntem singura tara din lume care a „investit „in infrastructura peste o suta de miliarde de euro fara sa aiba…obiectul investitiei…nu va mai straduiti, veti pierde si veti fi judecati…
Da ce nu este importat? De la prostiile cu încălzirea globală, decarbonizare, lichidare vacilor, LGBTQ+, , dispariția banilor, digitalizare, mondializare, omul fără Dumnezeu, la bitum, fier-beton, săpun, hârtie igienică, hârtie, detergenți, pânze, stofe, mâncare, îmbrăcăminte, medicamente, vaccinuri, cântăreți pentru Euronews, proprietari de pământ, de păduri benzinării, magazine, legi. Totul! Nimic românesc, nimic strategic, nimic pentru independența României și bunăstarea românilor.
Fabrici si uzine nu facem. Firme de capushe gen energie si asigurari lasam liber la furat. Pensii si salarii speciale cat mai nari la securisti si juristi. Urra am distrus Romania ….ne mutam in vilele din Italia si Coasta de Azzur. Muiee…