Minivacanța de Sfânta Maria

Programul instituţiilor în minivacanța de Sfânta Maria

jaf armat bancă

Instituţiile publice sunt închise pe tot parcursul minivacanţei de Sf. Maria (15-19 august), în timp ce Poşta şi câteva bănci vor fi deschise joi şi vineri (16-17 august), arată comunicările acestora,. Excepţie fac doar inspectorii APIA, care vor lucra în aceste zile.

Registrul Auto Român (RAR) anunţă că, urmare a Hotărârii Guvernului nr. 595/02.08.2018, privind stabilirea zilelor de 16 şi 17 august 2018 ca zile libere, programul în toate reprezentanţele RAR din ţară va fi modificat astfel:
– ziua de 16 august 2018 va fi recuperată de angajaţii RAR prin prelungirea programului în perioada 20-24 august 2018, astfel: în zilele de 20, 21, 22, 23 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 18.30, iar în ziua de 24 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 14.30
– ziua de 17 august 2018 va fi recuperată de angajaţii RAR prin prelungirea programului în perioada 27-29 august 2018, astfel: în zilele de 27, 28, 29 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 18.30

 Poşta Română informează că în ziua de miercuri, 15 August 2018, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise. Joi, 16 august 2018 şi vineri, 17 august 2018, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru, iar sâmbătă, 18 august 2018, vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă. „Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în ziua de 14 august 2018 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, precizează Poşta Română.

Banca Comercială Română (BCR) informează publicul că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul, miercuri, 15 august 2018. Ca excepţie, unităţile BCR din centrele comerciale şi malluri vor fi deschise, dar vor funcţiona după programul acestora, iar activitatea va fi similară zilelor de week-end, nebancare. „Joi şi vineri (16 şi 17 august) programul cu publicul va fi unul normal, cu funcţionarea întregii reţele de unităţi BCR”, precizează banca. În această perioadă, deţinătorii de carduri BCR vor putea face plăţi la oricare dintre comercianţii care acceptă carduri, iar serviciul de Asistenţă de urgenţă pentru deţinătorii de carduri va fi, ca de obicei, disponibil 24 de ore din 24.

Ziua de 15 August 2018 (Sf. Maria) este nelucrătoare şi în agenţiile Raiffeisen Bank, cu excepţia unor unităţi deschise în malluri, reţeaua Selgros sau supermarketuri. „Departamentul Servicii Clienţi (Call Center) va asigura permanenţa pentru urgenţe Carduri, Smart Mobile, Raiffeisen Online şi Clienţi de Top”, precizează Raiffeisen, într-un comunicat.

Magazinele Enel din municipiul Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu vor fi închise miercuri, 15 august, 2018, zi liberă legală. În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona după programul obişnuit – de luni până vineri, programul de funcţionare este de la ora 9.00 la ora 17.00 în municipiul Bucureşti şi de la ora 8.00 la ora 16.00 în judeţele Ilfov şi Giurgiu. Clienţii Enel Energie Muntenia care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalităţile alternative de plată, precum: numerar prin intermediul reţelelor partenere, ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau virament bancar. „Precizăm că în perioada în care nu este prevăzut program cu publicul nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică”, se arată într-un comunicat al Enel, potrivit informațiilor mediafax.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Până când de ani de zile, indiferent în ce zi din săptămână cade o sărbătoarea, i se mai atașează încă o zi sau două libere de către guvernanți, problemele omenilor “n-are cin’ le face” încă mulți ani înainte fiincă primariul nostru, de exemplu, “zace” în vichendul prelungit între grătare, beri sau șprițe de la gheață.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.