Proiect legislativ. Cadrele didactice, riscuri și noi sancțiuni

Cadrele din învăţământul universitar sau preuniversitar care hărţuiesc sexual un elev sau student riscă majorarea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege, prevede un amendament admis la un proiect legislativ care vizează extinderea sferei de incriminări referitoare la hărţuirea sexuală şi al instituirii unor variante agravante ale acestei infracţiuni.

Conform iniţiatorului, parlamentari USR, neafiliaţi, PNL, PSD, „se asimilează hărţuirii sexuale utilizarea, chiar pentru o singură dată, a oricărei forme de presiune gravă, cu scopul real sau aparent de a obţine un act de natură sexuală, fie în favoarea autorului faptelor, fie în favoarea unei alte persoane, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Pretinderea, în mod repetat, de favoruri de natură sexuală, dacă prin aceasta victima a fost intimidată, pusă într-o situaţie umilitoare sau i-a fost cauzată o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.

Potrivit amendamentului admis la comisiile de specialitate, „dacă faptele prevăzute la alin 1 şi 2 (n.r. cele care definesc hărţuirea sexuală) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

Iniţiatorul detaliază că modificările propuse sunt de natură să adauge claritate textului de lege, reglementând şi situaţiile în care fapta constituie infracţiuni chiar şi în absenţa caracterului repetitiv al acţiunii şi adăugând în conţinutul infracţiunii sintagma „sau îi cauzează o stare de temere, întrucât actele de hărţuire sexuală generează deseori o stare de temere, mai degrabă decât o stare de umilire”.

În proiect se menţionează că, în anumite contexte sociale, hărţuirea sexuală reprezintă un pericol social mai mare, prin urmare se impune o pedeapsă mai aspră pentru a descuraja astfel de comportamente. Cea de-a doua agravantă, cu precădere, apreciază iniţiatorii, care prevede o faptă de hărţuire sexuală împotriva unui student sau elev, de către un cadru didactic, auxiliar sau administrativ din învăţământul universitar sau preuniversitar, „comportă un grad ridicat de periculozitate socială, dată fiind vârsta mai fragedă a victimei, raportul de putere dintre victimă şi agresor, precum şi situaţia victimei de a se afla în desfăşurarea studiilor”.

Pretinderea repetată de favoruri de natură sexuală sau exercitarea unei forme de presiune gravă în scopul obţinerii de acte de natură sexuală, potrivit propunerii legislative, nu mai este condiţionată de relaţia de muncă sau relaţii similare existente între victime şi agresor.

Propunerea legislativă „Zero toleranţă pentru hărţuirea sexuală în şcoli şi universităţi” – pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, are ca obiect modificarea art.v223 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, în sensul extinderii sferei de incriminări referitoare la hărţuirea sexuală şi al instituirii unor variante agravante ale acestei infracţiuni.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. Asta-i românia normală și educată a președintelui!…Te caci pe ea de lege…ce-au ajuns școlile din românia!…o imensă casă de toleranță și prostituție!…

  2. dl Rammstein. Cum iti permiti sa consideri copiii altora care sunt elevi sau studenti ca nu merg la scoala ci la…? Cat despre probleme emotionale, scuze…Pierdute erau unele eleve si pe vremea lui Ceausescu, isi urmareau profesorii. Am avut profesoara de limba romana o doamna care era casatorita cu fostul ei profesor, iar un caz celebru este chiar Titu Maiorescu a doua sotie dupa o casnicie de 24 de ani i-a fost eleva…

  3. Însă dacă un elev se masturbează în timpul orei profesorii nu au voie să zică nimic și elevul nu trebuie sancționat. Șomer din cercetare, cercetător științific principal 2, în toamna anului 1999 am avut o experiență de un trimestru de profesor. Întâi că neavând “definitivatul” ca inginer într-un liceu tehnic am fost angajat la salar de studii medii. Cum vorbeau copii de 16 ani între ei era de necrezut. În bănci, în clasă un băiat strigă la o colegă: Ce tu ești la menstruație? La care fată răspunde: Vrei să-ți arunc tamponul?
    În vulgaritatea care se promova atunci la televizor și grotescul din teatre și de pe afișele teatrale greu era și este să le explici la niște copii despre demnitate. Cât despre proiectul de lege este absolut penibil, când țara piere, ce tâmpenii pot propune la legiferat “aleșii poporului”. Vizavi de exemplul cu Titu Maiorescu vezi și Corigent la Limba română a lui Ion Minulescu.

  4. Voi scrieți fara să aveți tangenta cu învățământul. Astea sunt problemele în învățământ? Idioți și analfabeți functionali.Cu stilul asta de învățământ și atitudinea asta idioata credeți că România o să mai producă plus valoare ? Grav,foarte grav. De la cap se …..,..pestele. Învățământul este capul existenței unei societăți. Restul….vorbe goale.

  5. Câțuvencu : 10++++!…Ps. sunt atatea exemple in media! Sa nu uitam patologicul acelui copil bolav , ce mima actul sexual, in imaginea cu Doamna Profesoara. Era orfan? Parintii ce au crescut asa un monstru, sunt liberi? Cocaina?

  6. Învățământul e DISTRUNS !! Nu msi exista de 30 de ani valori !!! Un profesor poate da definitivatul pana la vârsta pensionarii !!! E considerat debutant și primește salariu mai mare !!La titularizări se fac aranjamente .. camerele de supraveghere sunt din 1900 toamna .. și tot așa .. Copii primesc burse pentru media 3 .., așa președinte ,așa învățământ !!!

  7. Javrele din politica s-au luat de elevi pe baza legii proaste și cu intenție dar reală privind bursele de merit, toanta de la educație și învățământ știa pentru că a avizat că ministru, bursele de merit se dau pe clase și școli, nu și la elevii care au performanta! Acum se iau de cadrele didactice de parcela aceasta categorie împrumută bani pentru tara și îi cheltuie aiurea! Bai javrelor politic, de ce aruncați cu vinovații in fix ce nu trebuie? Că sa acoperiți pensiile nesimtite și împrumuturile direcționate spre afaceriștii din partide care împart cu voi?

  8. Mai vreți bă, ue,nato,cola,gumă, tv color, politically incorect? Suntem gata ca neam, ca țară! Totul pentru infractori, analfabeti, lgbtq-isti, atei, nimic pentru ceilalți!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.