Proiectul care interzicea condamnaţilor să candideze la funcţia de preşedinte, vot în Senat

Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

De (R.C.)
Proiectul care interzicea condamnaţilor să candideze la funcţia de preşedinte, vot în Senat

Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Plenul Senatului a respins, luni, iniţiativa PNL prin care li se interzice persoanelor condamnate definitiv să candideze la funcţia de preşedinte al României, decizia fiind luată cu 60 de voturi pentru şi 30 împotrivă.

Iniţiatorii, mai mulţi parlamentari PNL şi USR, consideră că, dată fiind decizia CCR care interzice persoanelor condamnate definitiv să facă parte din Guvern, este imperios necesar ca legislaţia română să aibă astfel de prevederi şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al României.

Comisia juridică din Senat a dat raport de respingere în şedinţa din 6 noiembrie 2017.

Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Ok , o fi corect ca ORICINE , om cinstit , bandit , criminal , hot , condamnat , etc …, sa poata candida la functia de Presedinte ! Intrebarea este ce natie este aia care din 18-20 ,milioane de cetateni , nu gaseste UNUL care sa nu poata fi nici macar suspectat de vreo infractiune si gaseste candidati NUMAI indivizi cu buboaie in cap ! Si toate neroziile astea ca nu ne intereseaza daca a furat si poate ajunge si Presedintele Romaniei sunt valabile numai aici in Romanica ! Daca romanasii mai vor sa aiba legaturi externe cu alte tari , sa aiba relatii de colaborare cu alte state si sa fie priviti ca niste oameni normali , intr-o tara normala , ar face bine sa-si aleaga conducatori care sa nu fie nici macar banuiti de vreo potlogarie ! Daca vor sa traiasca numai ei intre ei , hoti intre hoti , izolati de restul lumii atunci sa-si aleaga numai ,, victime ” d-astea politice care stau cu tuhasul pe sute de milioane de parai ! Culmea este ca ,, victimile politice ” nu si-au facut sacii de bani furand de la straini , ci de la naucii care ii vor acum si presedinti de tara !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.