Proiectul european „Dance Roads” ajunge la Cardiff

Pe 7 şi 8 iunie, la Centrul Chapter, un spaţiu cultural ambiţios din capitala Ţării Galilor, care găzduieşte evenimente internaţionale, se va desfăşura etapa britanică a Dance Roads, proiect european care reuneşte coregrafi din Ţara Galilor, Franţa, Olanda, Italia şi România, realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Reprezentând o serie întreagă de paradigme artistice, cele cinci performance-uri scurte care alcătuiesc acest proiect – Qui, Ora de Claudia Catarzi (Italia), Lay(ers) de Cristina Lilienfeld (România), Of the Earth, from where I Came de Gwyn Emberton (Marea Britanie), Yonder de Jasper van Luijk (Olanda) şi Noedus de Compagnie Adéquate / Lucie Augeai şi David Gernez (Franţa) – promit să ofere publicului larg un regal al dansului contemporan.

Spectacolul „Lay(ers)”, o producţie a Centrului Cultural „George Apostu” din Bacău şi a Centrului Coregrafic „Trois C-L”, este conceput şi interpretat de Cristina Lilienfeld, pe muzica lui Brian Eno. Punctul de pornire al acestui proiect a fost imaginea pielii umane şi a modului în care aceasta se transformă o dată cu trecerea timpului.

„Proiectul meu are ca punct de plecare o imagine la care am rezonat foarte puternic atât senzorial, cât şi emoţional. În imaginea respectivă, tema era legată de pielea umană şi de felul în care ea trăieşte, se schimbă, se decojeşte. Am început să caut similarităţi între pielea şarpelui care se schimbă când nu i se mai potriveşte, între scoarţa copacului care se usucă, se crapă într-un mod foarte expresiv şi pielea umană. În această călătorie, am descoperit noi emoţii din ce în ce mai brute, mai sincere. Pe de o parte, pielea exprimă interiorul nostru, iar pe de altă parte, o văd ca pe un paznic care face legătura între noi şi lume”, spunea Cristina Lilienfeld despre proiectul său.

Dance Roads este o reţea europeană formată cu scopul de a sprijini tineri coregrafi şi de a le oferi ocazia să se lanseze pe scena internaţională. Dance Roads doreşte să ofere artiştilor selectaţi din ţările partenere o platformă extinsă pentru a-şi prezenta lucrările, dar şi să creeze şi să promoveze relaţiile de colaborare între artişti şi asociaţii din diferite ţări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.