Magistraţii Tribunalului Alba au amânat luni pronunţarea în dosarul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Instanţa a amânat pentru 22 mai pronunţarea în acest dosar. Iniţial, pronunţarea în acest dosar a fost anunţată pentru data de 14 mai.
Procesul a debutat în martie 2011 la instanţa din Alba Iulia, unde a fost strămutat de la Tribunalul Arad, la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Timişoara. Procurorii DNA au dispus în 2007 trimiterea în judecată a primarului municipiului Arad, sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.