Propunerea lui Dragnea care îl vizează pe Cătălin Rădulescu

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că va cere ”cel puțin” suspendarea din calitatea de membru PSD pe o perioadă determinată a deputatului social-democrat Cătălin Rădulescu.

Liderul PSD a mai declarat, de asemenea, că regretă că a semnat candidatura acestuia pentru Parlament.

Totodată, Dragnea a calificat drept inacceptabile şi periculoase declaraţiile deputatului Rădulescu.

Întrebat de jurnaliști dacă are armă acasă, Dragnea a spus: ”Nu am armă acasă. Regret că colegul nostru a avut o asemenea atitudine și poate regret și faptul că am cedat în fața Organizației Argeș de a semna candidatura dumnealui pentru acest Parlament. Voi propune colegilor mei din Comitetul Executiv cel puțin suspendarea din calitatea de membru PSD pentru colegul nostru, pentru o perioadă determinată. Am spus ‘cel puțin’. Și asta vom discuta în Comitetul Executiv Național al PSD, pentru că afirmațiile acestui domn deputat sunt total inacceptabile și periculoase, în același timp”, a afirmat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Liderul PSD a mai arătat că ”demisia de onoare nu se cere şi că dacă ai onoare îți dai demisia”. Dragnea a mai precizat că, în acest sens, îi transmite repetat ”semnale” deputatului Rădulescu.

”Eu îi tot transmit semnale, hotărăște dumnealui ce face până a ajunge la Comitetul Executiv”, a conchis Liviu Dragnea.

Cătălin Rădulescu a declarat recent, într-un interviu pentru „Adevărul”: „Pentru ce mai se duc oamenii în Piața Victoriei acum și pentru ce noi nu ieșim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm în maidan, un loc în maidan, hai să facem cum se întâmplă în Franța, în America, peste tot. Noi am făcut, am cerut autorizare, să ceară și ei autorizare”.

El a mai spus că are o armă AKM: „Dacă vreodată mai vine cineva cu vreo idee să schimbe statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag. Imediat! Imediat! Dar pot să ies unde vreau eu, dacă mă apucă vreo nebunie, pot să ies să trag unde vreau eu, e riscul meu și hotărârea mea”.

Ulterior, Cătălin Rădulescu a declarat că a primit 150 de amenințări cu moartea și a anunțat că îi va da în judecată pe cei care au procedat în acest mod pe Facebook.

Deputatului PSD Cătălin Rădulescu i-a fost suspendat permisul de port-armă, în urma verificărilor efectuate de polițiști după declarațiile făcute de parlamentar în spațiul public, au declarat vineri, pentru Agerpres, surse judiciare.

Conform acelorași surse, Cătălin Rădulescu s-a prezentat vineri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, iar ulterior au fost efectuate verificări inclusiv la locul de deținere a armelor.

Polițiștii din Argeș s-au sesizat din oficiu și au anunțat, pe 14 martie, că fac verificări cu privire la respectarea regimului armelor și munițiilor, după ce Rădulescu a afirmat că deține o armă letală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.