Protejata lui Buşoi, pusă pe fugă de Corpul de Control

O protejată a europarlamentarului Cristian Buşoi nu s-a mai prezentat, joi, la proba scrisă pentru ocuparea postului de preşedinte-director general la Casa de Asigurări de Sănătate Timiş – CJAS TM, după ce Cotidianul.ro a solicitat conducerii CNAS Bucureşti să verifice corectitudinea datelor înscrise în dosarul de concurs al candidatei.

Carmen Anda Stoica ar fi trebui să susţină, joi, proba scrisă în cadrul concursului organizat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru ocuparea funcţiei de preşedinte-director general la CJAS Timiş. Ea a trecut de ”proba” dosarului, acesta fiindu-i admis cu toate că n-ar fi conţinut date exacte privind, cel puţin, două dintre condiţiile obligatorii impuse candidaţilor prin Ordinul preşedintelui CNAS 799/2015. Este vorba de vechimea în specialitate şi cea în funcţii de conducere, condiţii care au ca durată minimă şapte, respectiv cinci ani.

”Cei care s-au ocupat de verificarea dosarelor candidaţilor susţin că doamna Stoica îndeplineşte condiţiile pentru a participa la concurs. Eu o să verific solicitarea Dumneavostră şi o să vă răspund, în scris, conform legii. Doamnei respective i-am reziliat, începând cu data de 3 mai, contractul de mandat prin care s-a aflat la conducerea Casei de asigurări din Timiş. Nu pot restrânge, însă, dreptul oricărei persoane care îndeplineşte condiile impuse să participe la concurs. Oricum, de puţin timp de când am preluat conducerea CNAS Bucureşti am primit o seamă de sesizări şi plângeri în legătură cu situaţia de la Timişoara, drept pentru care am dispus Corpului de control să înceapă o verificare acolo chiar de vineri dimineaţă”, a declarat, miercuri, pentru Cotidianul, Marian Burcea, preşedintele-director general al CNAS Bucureşti. A doua zi, Carmen Anda Stoica nu s-a mai prezentat la examen. ”Surpriză. Ieri, pentru postul de la Timişoara s-a prezentat doar un singur candidat. Doamna Stoica nu a mai susţinut proba scrisă”, a declarat Burcea.

Carmen Anda Stoica a ocupat, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, un post de consilier la Cabinetul europarlamentarului Cristian Buşoi, pentru ca ulterior să fie angajată pe o funcţie de execuţie la departamentul Resurse umane din cadrul CJAS Timiş. După nici doi ani, Stoica devine preşedinte-director general al casei timişene de asigurări de sănătate. Decizia conducerii CNAS Bucureşti avea la baza unui contract de mandat, încheiat între cele două părţi, pentru că cea despre care presa locală, din Timişoara, spunea că este protejata liberalului Cristian Buşoi nu îndeplinea condiţiile pentru o numire interimară. Surse bine informate, din justiţie, vorbesc despre faptul că Stoica a fost ajutată să preia conducerea CJAS Timiş de către Buşoi, fost preşedinte al CNAS Bucureşti şi fost coleg de şcoală cu soţul acesteia. În ecuaţie ar fi intrat şi Cristian Careba, trimis în judecată, în anul 2015, pentru conflict de interese, înşelăciune, spălare de bani şi alte fapte, dar care la vremea respectivă îndeplinea funcţia de şef al Direcţiei de Audit Public Intern de la CNAS Bucureşti, acolo unde a fost numit tot de Cristian Buşoi. Anda Carmen Stoica nu a negat perioada în care a fost consilieră la cabinetul europarlamentarului Buşoi, dar a negat vreun ajutor venit din partea acestuia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.