Protest la Ministerul Sporturilor

Membri ai Sindicatului Național Sport și Turism au protestat joi în fața ministerului de profil nemulțumiți de modul în care Eduard Novak, actualul ministru, conduce instituția. 
Inainte de protest, reprezentanții SNTS l-au acuzat pe Novak de faptul că „încearcă obstrucționarea participării oamenilor la un miting de protest“.
Astfel, într-un comunicat remis cotidianul.ro, SNTS scrie:
Eduard Novak simte că pierde mandatul de ministru al Sportului și reacționează necontrolat. Speriat de valul de nemulțumiri îndreptat împotriva sa după dezvăluirile publice făcute de sindicat, ministrul a transmis o adresă către unitățile subordonate și federațiile sportive naționale prin care le-a cerut „să nu dea curs acestei provocări”, să nu răspundă invitației la protest lansate de SNST.
 
Este pentru prima dată când un ministru încearcă obstrucționarea participării oamenilor la un miting de protest
Asistăm așadar la o manevră periculoasă, Novak riscând să intre în zona penală, având în vedere că împiedicarea exercitării drepturilor sindicale face parte din delictele prevăzute în Codul Penal. Acuzațiile lansate de Novak la adresa SNST ajung în zona absurdului: „Așa cum ar trebui să știe toată lumea, sindicatul nu a numit niciodată un ministru și nu are atribuții în a-i evalua activitatea.”
 
SNST va protesta astăzi în stradă, chiar dacă ministrul Sportului este deranjat de situație. Dreptul sindicatului de a protesta este unul fundamental și parte a democrației noastre!

 

sursa video https://www.facebook.com/SindicatulNationalSportsiTineret

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Ministrul hărțuit Novak mai are un pic și se înscrie în mișcarea Me Too. Se autoportretizează ca o victimă a politicului, un lampadofor al sportului românesc ce nu propășește din cauza agitatorilor sindicali. Nimic în adresă despre premierea tatălui și a sa personală din fondurile ministerului, infracțiuni prevăzute în legea Anticorupție. Ce dracu așteaptă DNA să ancheteze, invitație specială sau prescripția specială?

  2. Parca maghiarii erau aia care dădeau lecții de moralitate ,etica și corectitudine românilor,chiar s.a schimbat lumea asta e cu susul în jos ,daca și ăștia fura și mint e clar că nu mai poți avea încredere in nimeni?

  3. Hearta ungaruei mari, sa i-o bage in dos si adanc acestui ministru, atunci, sa vedeti sport de performanta individuala.

  4. Individul Ăsta are o scuză cel puțin e ungur dar restul ,pe cine reprezintă? pentru că în mod sigur nu pe români… un guvern de râsul plânsul.

  5. De ce nu manifestații la ministerul banilor, ministerul miliției, economiei?…sau la poarta faraonului din cotroceni…?…

  6. Ia-l, bă, la tine acasă! Încearcă să-l bagi în patul tău și, de ce nu, un ménage a troix? Te bagi?

  7. …pînă nu a fost Károly Eduárd Novák (UNGUR !) ministru acolo, nici nu s-a auzit de Ministerul Sporturilor (ba, să nu uit dă scandalu’ dopajului în canotaj, cu zeci de sportivi suspendați dă W.A.D.A., pi vriemia lu’ lopătara milițienească Lipă !) șî dă „Sindicatul Națioanal Sport șî Turism”!
    Oare ce pot zice ungurii dîn Rromînistanu’ balkanik despre asta?

  8. @ „@Ursare”, 23 martie 2023 la 17:16
    „…un ménage a troix” ?
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    Do bitocule! …și te mai și „dai-mare”, cu „franțuza” ta dă baltă. crétin balkanique…
    „Micul Paris”, cică…
    https://ro.wikisource.org/wiki/C%C3%A2ntecul_gintei_latine
    https://www.youtube.com/watch?v=bR5kDyi9D10
    „surorile latine”…
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    …mai mare rușinea pentru voi, balkanicilor! Turcii vorbesc franțuza perfect, voi ați fost ÎNTOTDEAUNA o jenă-‘n-cour pentru Franța, LAȘI ȘI IMPOSTORI……[RumBurak Rishi]
    https://www.gsp.ro/sporturi/handbal/frh-mona-sania-alin-sania-691941.html

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.