Protest spontan la Mina Lupeni

Minerii din schimbul întâi de la exploatarea de huilă Lupeni, din Valea Jiului, au declanșat, miercuri dimineața, un protest spontan, nemulțumiți de situația economică în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH) și de măsurile de reducere a săptămânii de lucru pentru personalul auxiliar, luate de conducerea companiei, transmite Agerpres.

„Schimbul întâi nu a intrat în șut (la muncă, n.r.). Oamenii sunt speriați din cauză că nu știu ce se întâmplă și sunt nemulțumiți de programul de întrerupere temporară a activității”, a declarat, pentru agenția citată, secretarul general al Sindicatului „Muntele”, Ioan Ciubotaru.

Potrivit acestuia, un protest era în derulare și la Mina Vulcan, unde circa 15 angajați și-au manifestat îngrijorarea față de programul de întrerupere temporară a activității în zilele de luni pentru salariații care lucrează în sectoarele auxiliare.

Ambele acțiuni de protest se desfășoară în sălile de apel ale minelor.

Conform unei decizii luate de conducerea CEH, personalul auxiliar și TESA din cadrul companiei va sta acasă în prima zi din fiecare săptămână a lunii ianuarie și va fi plătit cu 75% din salariul tarifar. Măsura ar urma să genereze o economie de 1,6 milioane lei la fondul de salarii, bani din care administrația CEH intenționează să cumpere materialele necesare pentru derularea activității de extracție a cărbunelui din subteran.

Administrația CEH a solicitat intrarea societății în insolvență, procesul fiind suspendat în așteptarea unei decizii a Curții de Apel Alba Iulia la acțiunea formulată de Sindicatul „Noroc bun” de la Livezeni.

În cadrul CEH lucrează circa 5.300 de persoane, la minele Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.