Protest spontan la Spitalul CFR din Craiova

Peste 100 de cadre medicale de la Spitalul CFR din Craiova au ieșit miercuri dimineața…

Protest spontan la Spitalul CFR din Craiova

Peste 100 de cadre medicale de la Spitalul CFR din Craiova au ieșit miercuri dimineața…

Peste 100 de cadre medicale de la Spitalul CFR din Craiova au ieșit miercuri dimineața în curtea unității medicale în semn de protest față de situația financiară a spitalului, care a acumulat datorii istorice de peste 2,5 milioane lei către furnizori, iar ANAF ar putea bloca conturile.

‘Este un protest spontan al medicilor și asistenților de la Spitalul CFR din Craiova, pentru că spitalul se află într-o situație financiară dificilă cauzată de acumularea a numeroase datorii de-a lungul anilor. În acest moment se găsește în imposibilitatea de a-și plăti furnizorii, utilitățile, service-ul și mai rău există posibilitatea ca ANAF să blocheze conturile, în ciuda faptului că spitalul CFR Craiova are o adresabilitate bună, iar recent a fost acreditat de Comisia națională de acreditare”, a declarat conf. univ. Ion Păun, șeful Clinicii de chirurgie, potrivit Agerpres.

El a mai afirmat că principala cauză a acestei situații este aceea că Spitalul CFR este singurul din Craiova care are o singură sursă de finanțare, respectiv doar bugetul CNAS, motiv pentru care solicită o suplimentare de buget.

„Este subfinanțare cronică. Cerem o suplimentare de buget și facem apel la forul tutelar al nostru, ordonatorul de credite care este Ministerul Transporturilor. Avem datorii istorice care au ajuns la circa 2,5 milioane lei și este riscul foarte mare să ne blocăm activitatea”, a mai spus conf. univ. dr. Ion Păun.

Potrivit sursei citate, salariile angajaților vor fi plătite, dar contribuțiile la asigurările de sănătate este posibil să nu fie achitate luna aceasta, pentru că există riscul ca ANAF să blocheze conturile spitalului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.