Protestatar amendat pentru că l-a huiduit pe Iohannis

Un bărbat care l-a huiduit, la Piteşti, pe şeful statului Klaus Iohannis a fost amendat de jandarmi cu suma de 200 de lei. Incidentul a  avut loc în momentul în care acesta preşedintele a ajuns la Piteşti. Nemulţumitul a strigat  „jos labele de pe Justiţie”.

Imediat, omul a fost ridicat de jandarmi şi dus la maşina forţelor de ordine.

Persoana în cauză a fost condusă la maşina Jandarmeriei şi sancţionată contravenţional pentru tulburarea liniştii publice” a declarat Alexandra Dumitrache, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, pentru Mediafax.

Klaus Iohannis participă joi, la Piteşti, la dezbaterea „Industria auto, motorul dezvoltării economiei. Factori de creştere a competitivităţii”, organizată de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), la care vor lua parte reprezentanţii celor mai importante companii din industria auto românească.

Având în vedere importanţa deosebită a industriei auto pentru economia României, preşedintele Klaus Iohannis va purta un dialog cu participanţii la dezbatere pe teme cheie pentru perspectivele de dezvoltare ale acestei industrii, precum cele care privesc competitivitatea, infrastructura, piaţa forţei de muncă, nevoia de profesionalizare a educaţiei, cât şi provocările viitorului în contextul industriei 4.0„, arăta Președinția.

Totodată, preşedintele vizitează uzina Automobile Dacia S.A. de la Mioveni, unde va avea discuţii cu membri ai conducerii şi angajaţi ai companiei.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

13 Comentarii

  1. era tatăl fetiței care a făcut tumbe în fața paparudei, glugii de coceni, drăcilă, marioneta lui dracnea. săracu, e atât de afectat, încât a greșit andrisantul. în kiseleff trebuie să urli aia, afectatule, la bolșevicii roșii.

    • Iti dai seama ca abia a scapat din mainile calailor lui Iohannis?Are fata tumefiata,l-au batut cu hastagul!Ce era el retard,acum nu te mai intelegicJou el!Jos Diktatura Parlamentara!Jos Statul Mafiot,Jos Basescu seful lui Dragnea!

    • Ma indoiesc ca esti pixel, dar sigur nu esti albastru, caci toate comentariile tale put urit a rosu psd.

    • Mă Poli, dacă neamțul era isteț, îl invita la Cotroceni la un pahar de vorbe, eventual îi propunea omului s-o împartă pe Codruța, o săptămână să stea la Cotroceni și una la Pitești. Eventual îi dădea și o decorație pentru curaj.

  2. Un „barbat” din Arges CUNOSCATOR intr-ale Justitiei, evident!
    Precum incompetentii ce populeaza Guvernul Romaniei, Parlamentul Romaniei si TOATE Institutiile Publice din Romania.

    • Ce-i lilișor, l-a lovit pe neamț la operație și te oftici!

  3. Amendat pentru ce faptă anume??? Lezsas? Lezcucuvea? Prevăzută de care act normativ?

  4. Mă! Da pe ăia care au ocupat Piața Victoriei saptămâni de zile fără autorizație și au strigat toate porcăriile posibile de ce nu i-a amendat nimeni? Fiindcă trebuiau să-l amendeze și pe purtătorul gecii roșii și el troneză deasupra legilor din România? Bravos! Frumoasă democrație.

  5. 200 de lei amenda pentru ca a spus adevarul? Amenda trebuie contestata iar iohanis anchetat!

  6. Cand Pavanul slugoiu este apostrofat, slugile comenteaza si ele ce pot. Cand Plavanul critica, critica si slugile.
    Respect pentru cetatean. Cu zambetul lui de sadic autosuficient, Plavanul a ramas putin surprinsd. El credea ca daca a citit titului romanului,, Cel mai iubit dintre pamanteni,, nimeni n-o sa-l mai conteste.

  7. Bine i-a facut sa-l invete minte sa mai fluiere pe strainii cu inima la piept.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.