Protestatarii proruși au ocupat sediul Ministerului de Interne din orașul Gorlovka

Protestatarii proruși au ocupat luni sediul Ministerului de Interne ucrainean din orașul Gorlovka, în regiunea Donețk, asalt în cursul căruia s-au auzit focuri de armă – lansate, se pare, de polițiștii baricadați din interior – și a fost rănită cel puțin o persoană, potrivit presei locale, transmite EFE, citată de Agerpres.

Forțele de ordine, care au ieșit din clădire printr-un coridor uman format de atacatori, au jurat deja credință noului șef al poliției locale, Alexandr Șulzenko, desemnat de protestatari.

Atacatorii cereau, printre altele, înlocuirea șefului poliției locale pentru ca forțele de ordine să nu mai asculte de superiorii lor din capitală.

Șeful anterior, Andrei Kriscenko, care a refuzat să predea arma din dotare, a fost condus de asaltatori la un automobil, a informat agenția UNIAN. Krischenko era unul dintre puținii șefi de poliție din regiune care au refuzat să se supună ordinelor autoproclamatei „republici populare Donețk”.

La asaltul asupra orașului Gorlovka, situat la aproape 40 de kilometri distanță de capitala regională, au participat peste o sută de persoane. Separatiștii proruși au dat jos steagul ucrainean și au ridicat în locul lui tricolorul rus.

Termenul dat duminică separatiștilor proruși de președintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, pentru a depune armele și a părăsi clădirile publice pe care le-au ocupat în sud-estul țării a expirat luni la ora 09:00 locală (06:00 GMT).

Președintele Turcinov, care a anunțat duminică seară că va folosi armata pentru a restabili ordinea, a semnat un decret care garantează că nu vor fi urmăriți în justiție cei care vor respecta ultimatumul, cu condiția să nu fi rănit sau ucis alți cetățeni.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.