Cu prilejul dezbaterii „Noului contract-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014”, ministrul a spus că Ministerul Sănătăţii a semnat un protocol cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
Potrivit protocolului s-a convenit ca în acest an să se plătească 2/3 din datoriile restante şi o treime în 2014, a anunţat joi ministrul Eugen Nicolăescu.
De asemenea, s-a mai convenit ca pentru toate facturile emise după 1 aprilie plata să se facă la 150 de zile plus 30 de zile pentru verificarea facturilor.
Cele care trebuie achitate începând cu ianuarie 2014 până în iunie 2014 plata să se facă la 90 de zile, respectiv 30 de zile, iar după 1 iulie 2014 la 60 de zile şi respectiv 30, urmând ca de la 1 ianuarie 2015 să se intre efectiv în aplicarea directivei europene privind întârzierea efectuării plăţilor.
Ministrul a mai spus că urmează să aibă o discuţie şi cu Asociaţia distribuitorilor şi retailerilor farmaceutici, şi cu Asociaţia Producătorilor Români de Produse Generice pentru a putea încheia contracte de la 1 aprilie pentru serviciile medicale având un document legal.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că datoria restantă este de 4,5 miliarde lei, adică un miliard de euro, sumă acumulată în perioada 2009 – 2012.
Guvernul face eforturi să plătească în acest an 3,5 miliarde lei şi un miliard de lei să rămână pentru 2014, a mai spus Nicolăescu. (C.I.)