Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, şi preşedintele Blocului Naţional ai Revoluţionarilor (BNR) ’89, Dorin Lazăr Maior, au semnat un protocol de colaborare în care se stipulează că social-democraţii vor sprijini organizaţiile revoluţionarilor în demersurile acestora pentru aplicarea şi respectarea legilor privitoare la revoluţionari, iar membrii BNR ’89 vor susţine, atât la nivel naţional, cât şi teritorial, candidaţii PSD la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale din 2012.
Potrivit documentului, BNR ’89 va susţine, la alegerile prezidenţiale, candidatul propus de USL şi, de asemenea, liderii organizaţiilor BNR ’89 se vor implica, atât la nivel central, cât şi local, în toate campaniile electorale ale PSD şi ale candidaţilor acestuia şi vor pune la dispoziţia preşedinţilor organizaţiilor social-democrate la nivel central şi din teritoriu mijloace materiale şi umane în vederea susţinerii campaniilor electorale şi a politicilor PSD, informează un comunicat al PSD, transmis, vineri, Agerpres.
De asemenea, în documentul semnat de Victor Ponta şi Dorin Lazăr Maior se stipulează că PSD va asigura funcţionarea la nivel central şi teritorial a Departamentului pentru Relaţia cu Asociaţiile de Revoluţionari conform statutului PSD, iar propunerile în funcţiile de conducere ale acestui departament, atât la nivel central, cât şi teritorial, vor avea şi avizul BNR ’89.
Protocolul prevede ca funcţia de consilier al Preşedintelui revoluţionarilor să fie susţinută de PSD la propunerea BNR ’89 prin Departamentul pentru Relaţia cu Asociaţiile de Revoluţionari şi social-democraţii să susţină numirile în structurile organizatorice şi de conducere ale SSPR şi ale CPRD la propunerile BNR ’89, la recomandarea departamentului pentru Relaţia cu Asociaţiile de Revoluţionari.
Cu ocazia semnării documentului, preşedintele PSD Victor Ponta a transmis un mesaj în care precizează că social-democraţii sprijină organizaţiile revoluţionarilor în demersurile acestora pentru aplicarea şi respectarea legilor privitoare la revoluţionari şi subliniază că recunoaşterea aportului adevăraţilor revoluţionari este necesară nu doar din perspectiva social-democraţilor, ci din perspectiva întregii societăţi. ”Revoluţia din Decembrie ’89 a schimbat fizionomia societăţii româneşti în contextul unor ample schimbări pe plan internaţional, a dus la răsturnarea dictaturii şi la trecerea României spre democraţie şi statul de drept. Nu suntem de acord cu aceia care denigrează Revoluţia Română şi pe cei care au jucat un rol activ, asumându-şi riscuri şi răspunderi majore în Decembrie ’89’ (…) Patriotismul şi spiritul revoluţionar din Decembrie 1989 trebuie să renască şi să spună poporului că actuala putere trebuie schimbată. Prin urmare, conducerea centrală a PSD va participa la Congresul Extraordinar al BNR ’89, care se va desfăşura în perioada 29-30 septembrie a.c.” adaugă Victor Ponta în mesajul transmis.